Delta şi Balta Mică a Brăilei, printre priorităţile viitoarei asociaţii "Dunărea de Jos"

Judeţele Tulcea, Galaţi şi Brăila continuă demersurile pe lângă premierul Victor Ponta pentru dezvoltarea celor trei oraşe, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi Balta Mică a Brăilei numărându-se printre priorităţile viitoarei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară Brăila-Galaţi-Tulcea Dunărea de Jos.
Dunărea în Deltă în apropiere de Tulcea. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Anca Ciubotaru
20.05.2013

Judeţele Tulcea, Galaţi şi Brăila continuă demersurile pe lângă premierul Victor Ponta pentru dezvoltarea celor trei oraşe, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi Balta Mică a Brăilei numărându-se printre priorităţile viitoarei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară Brăila-Galaţi-Tulcea Dunărea de Jos.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat pentru AGERPRES că liderii celor trei judeţe s-au întâlnit luni cu premierul Victor Ponta pentru a discuta pe cu privire la realizarea unor proiecte de îmbunătăţire a infrastructurii, cât şi a unor proiecte de protejare a mediului.

'În ceea ce priveşte realizarea podului peste Dunăre, am primit asigurări că proiectul va fi pus în practică în acest ciclu electoral, şanse de împlinire a acestui deziderat fiind de 99%', a menţionat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

Potrivit sursei, alte proiecte aduse în atenţia premierului Victor Ponta au fost, îmbunătăţirea infrastructurii între Autostrada Soarelui şi judeţele Brăila şi Galaţi, precum şi dezvoltarea turismului în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD) şi Parcul Naţional Balta Mică a Brăilei.

'Dorim transformarea Parcului Naţional Balta Mică a Brăilei într-o zonă turistică. De menţionat este faptul că am obţinut sprijinul autorităţilor din judeţele vecine şi al parlamentarilor pentru toate demersurile Administraţiei RBDD în vederea identificării soluţiilor financiare necesare protejării şi promovării habitatelor naturale', a menţionat preşedintele CJ, Horia Teodorescu.

Autorităţile şi parlamentarii din cele trei judeţe au început demersurile pentru înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Brăila-Galaţi-Tulcea Dunărea de Jos, încă de acum aproape două luni. Până în prezent, doar consilierii locali şi judeţeni din Brăila au aprobat hotărâri pentru înfiinţarea acestei structuri asociative.

Printre proiectele importante ale acestei zone se numără construirea unui aeroport regional în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro, a drumului expres Galaţi-Brăila, în valoare de aproximativ 17 milioane de euro, a podului peste Dunăre, precum şi crearea de facilităţi turistice în Insula Mică a Brăilei şi reducerea taxelor de pilotaj în porturile Tulcea, Galaţi şi Brăila.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor