Dan Voinea a recuzat membrii Secţiei de procurori a CSM

Sigla Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)
20.05.2009
Sigla Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)
Epoch Times România
20.05.2009

Procurorul militar Dan Voinea i-a recuzat, marţi, pe toţi membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care au dezbătut abaterile disciplinare reţinute de Comisia de disciplină în sarcina magistratului.

Dan Voinea este acuzat de săvârşirea a două abateri disciplinare, constând în încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă.

În cadrul dezbaterilor de marţi, magistratul i-a recuzat pe toţi procurorii secţiei CSM, însă cererea i-a fost respinsă.

Avocatul lui Dan Voinea, Antonie Popescu, a explicat că s-a cerut recuzarea membrilor CSM deoarece au refuzat să ia în discuţie aprofundată excepţiile şi problemele de procedură ridicate marţi, precum şi refacerea cercetării disciplinare, având în vedere că în decembrie 2008, chiar legiuitorul a recunoscut că între funcţia de anchetă şi funcţia de judecată a Secţiei de procurori a CSM există o confuzie, respectiv că asupra inspectorilor Consiliului planează dubii cu privire la imparţialitatea în anchetă, întrucât ei sunt numiţi în funcţie de membrii CSM şi au un statut de instabilitate, fiind doar detaşaţi.

Antonie Popescu a mai precizat că membrii CSM au interes să menţină acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină în cazul clientului său. De asemenea, el a mai spus că cererile de recuzare ar fi trebuit să fie trimise instanţei superioare, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Tot marţi, Dan Voinea a ridicat mai multe excepţii de neconstituţionalitate, care de asemenea i-au fost respinse de CSM.

În dosarul lui Voinea fusese citat pentru audieri procurorul şef al Parchetelor militare, Ioan Vasilache, care s-a prezentat la CSM, însă a plecat deoarece analizarea excepţiilor invocate a durat câteva ore.

Următorul termen în acestă cauză a fost stabilit pentru 16 iunie.

Dezbaterile au fost amânate până în prezent de mai multe ori, în acest caz fiind citaţi în vederea audierii procurorul şef al Secţiei Parchetelor Militare (SPM), Ioan Vasilache, procurorul Pantelimon Boştină, responsabil cu managementul secţiilor militare, şi grefierul Rodica Bărbulescu.

Procurorul Dan Voinea a anunţat, în urmă cu două luni, că şi-a depus cererea de pensionare începând cu 13 martie.

În 12 martie, Secţia a avizat favorabil cererea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, de revocare a generalului maior magistrat Dan Voinea din funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare.

Dan Voinea este acuzat de Comisia de disciplină de încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă.

La termenul din 2 februarie, Secţia pentru procurori a admis solicitarea Comisiei de disciplină de administrare, ca probă, a copiei după condica de evidenţă a Secţiei Parchetelor Militare (SPM) şi audierea şefului Parchetelor Militare, Ioan Vasilache, şi a grefierului Rodica Bărbulescu.

Tot atunci, general maior magistrat Dan Voinea a fost audiat timp de aproximativ două ore.

El a susţinut că, din 2007, s-a confruntat zilnic cu probleme legate de anchetarea evenimentelor din timpul Revoluţiei şi mineriadei şi că ceea ce i se întâmplă în prezent este din cauză că nu a dorit să facă acte de compromis în aceste dosare.

În timpul audierii, Voinea a menţionat că, la un moment dat, fără a preciza exact data, a aflat de la o grefieră că şeful SPM, Ioan Vasilache, a admis o plângere formulată de preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, în care se cerea să se decline întreg dosarul la procurorii civili, deşi ancheta era aproape finalizată, lipsind doar audierea unor persoane vătămate. El a spus că despre această decizie nu l-a înştiinţat oficial nimeni din conducerea SPM sau a Parchetului General şi nici nu a primit vreo copie a rezoluţiei.

Comisia de disciplină pentru procurori a exercitat pe 24 octombrie 2008 acţiune disciplinară împotriva lui Dan Voinea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos