Cursa pentru Cotroceni. Ciolacu: Partidul îmi creează o oportunitate, decizia îmi aparţine. Cum eu ca părinte creez oportunităţi fiului meu

Şeful PSD Marcel Ciolacu a evitat din nou să dea un răspuns tranşant legat de posibila sa candidatură în cursa pentru cea mai înaltă funcţie din stat.
Întebat de ce întârzie să anunţe dacă va candida sau nu la alegerile prezidenţiale, deşi mai mulţi lideri ai PSD au făcut apel la cutuma partidului şi au spus că liderul lor ar trebui să intre în bătălia electorală, Marcel Ciolacu a replicat: "Nu este niciun motiv (pentru care nu am anunţat încă dacă voi candida sau nu - n.r.)".
"Eu respect calendarul statutar al PSD, e o formă de respect faţă de colegii mei. (...) Sunt ferm convins că la următorul Consiliu Politic Naţional veţi afla care sunt paşii de făcut şi care e perioada de înscriere pentru această candidatură. (...) Cu toate anunţurile din presă, am fost un elev silitor la logică şi cred că se vede acest lucru, partidul mie îmi creează o oportunitate de această dată, decizia îmi aparţine. Cum eu ca şi părinte creez oportunităţi fiului meu. Deciziile îi aparţin. Aşa este logic să funcţioneze ceva natural", a adăugat Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, liderul PSD s-a arătat convins că funcţia de preşedinte al României va fi câştigată de candidatul PSD.