"Cum e posibil aşa ceva?!" - Jurnalistă a dezvăluit că softul de recalculare a pensiilor dă erori
Jurnalista Ioana Constantin a dezvăluit că softul de recalculare a pensiilor - care a costat statul român o avere - dă erori.
"Softul de recalculare a pensiilor dă erori! Un soft de 130 milioane euro. Sunt decizii de recalculare la pensii care nu au fost emise pentru că nu permite softul. Sunt decizii de recalculare greşite din cauza softului. E vorba de pensii de urmaş, pensii comunitare, pensii din grupele de muncă - erori pe punctele de stabilitate, cei care au lucrat şi erau pensionaţi pe caz de boală. Oamenilor li se zice de la Casele de Pensii că sistemul informatic nu permite, a afirmat Ioana Constantin.
Acest lucru i-a fost confirmat jurnalistei de către şefi de case de pensii judeţene.
"Cum e posibil aşa ceva?! un soft de 130 milioane euro!!! Cine răspunde pentru că avem pensionari puşi pe drumuri, în prag de AVC la primirea deciziilor?! Cine răspunde?! Avem cozi la casele de pensii exact cum erau cozile în comunism! Stau oamenii la rând de la 6 dimineaţa, vin cu scaunele de acasă. Ce Ruşine şi batjocură!", a precizat Ioana Constantin.