Cultele trec la Cultură, ISC şi Cadastrul la Guvern, Agenţia pentru Sport-în coordonarea premierului

Epoch Times România
08.05.2012

Premierul Victor Ponta a anunţat că, de marţi, Departamentul Cultelor revine la Ministerul Culturii, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Oficiul pentru Cadastru trec în subordinea Guvernului şi ţine să preia în mod special şi Agenţia Naţională pentru Sport, pentru a da ”un mesaj”.

”Am adoptat un proiect de ordonanţă de urgenţă privind stabilirea unor măsuri de reoganizare în cadrul administraţiei publice centrale, o ordonanţă care se adoptă în mod uzual la instalarea unui nou guvern, prin care am efectuat şi alte modificări în ceea ce priveşte diverse structuri, nu vorbesc de ministere”, a anunţat Ponta.

El a precizat că Departamentul Cultelor a revenit ”acolo unde a fost tradiţional”, adică la Miniserul Culturii. De asemenea, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Oficiul pentru Cadastru ”au revenit acolo unde îşi aveau locul, în subordinea Guvernului”, după ce fuseseră trecute la MDRT.

”Am preluat în coordonarea primului-ministru Agenţia Naţională pentru Sport, pentru că doresc să dau un anumit mesaj, Ministerul Educaţiei are şi aşa foarte multe atribuţii şi sarcini concrete în perioda imediat următoare. Este un an olimpic, este un an în care vreau să dau un mesaj de implicare directă a primului-ministru şi a Guvernului în sprijinirea activităţii sportive de performanţă în România”, a afirmat premierul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor