Cu "fruntea sus" până la capăt. Carmen Dan o contrazice pe Viorica Dăncilă

Carmen Dan
Carmen Dan (Epoch Times România)

Venită azi la sediul MAI, instituţie din fruntea căreia a demisionat chiar înaintea CEx-ului la care urma să fie revocată, Carmen Dan a ţinut să precizeze presei că nu premierul Dăncilă i-a cerut să renunţe la funcţie, ci că aceasta a fost decizia ei. Dan, care cu o zi înainte s-a (auto)portretizat drept un ministru merituos care pleacă din Guvern cu fruntea sus, a mai declarat că va veni la minister să-şi îndeplinească atribuţiile până când demisia sa va apărea în Monitorul Oficial.

„Sunt lucruri importante pe care le putem face şi astăzi. Aşa cum am anunţat ieri, demisia mea a fost trimisă la cabinetul primului ministru. Până când se va publica în Monitorul Oficial, urmare a acestei conjucturi, îmi exercit în continuare responsabilităţile de ministru şi, de exemplu, astăzi vom pune în transparenţă decizională un proiect legislativ extraordinar de important pentru noi la care colegi din minister au lucrat mai bine de şase luni. Vorbesc de proiectul legislativ privind folosirea brăţărilor electronice care dispune în special în ceea ce priveşte violenţa domestică. Va sta în transparenţă şi în cursul acestei veri se vor corecta opiniile tuturor celor care doresc să contribuie şi care sunt interesaţi să avem un suport legislativ şi pentru acest domeniu. Îmi exprim speranţa ca din toamnă să putem să-l votăm în Parlament. În plus, mai sunt proiecte importante care au fost începute. E un minister important, s-au luat decizii bune în fiecare zi şi m-aş referi doar la câteva dintre ele. Vorbesc de schimbarea uniformei poliţiştilor, de dotarea şi schimbarea armamentului pentru poliţie şi cred că aceste proiecte pe care le voi discuta cu succesorul meu, trebuie să fie continuate", a declarat Carmen Dan.

Ministrul a refuzat să comenteze declaraţiile premierului Dăncilă care, reamintim, a susţinut că ea i-a cerut demisia.

„Nu comentez în niciun fel precizările pe care le-a făcut premierul Dăncilă. Pot spune doar că am întrebat dacă acea evaluare priveşte cumva neperformanţa sau vreun criteriu care ţine de neîndeplinirea vreunui obiectiv de performanţă şi am fost asigurată că nu.

Atât de dezinformată am fost încât, aşa cum aţi constatat şi dumneavoastră, propunerea pentru acest minister este colegul meu senatorul Moga, căruia îi urez succes în mandatul său.

Nu mi-a cerut demisia, mi-a spus că din cele opt ministere care au fost evaluate, Carmen Dan trebuie să plece. Urmare acestei discuţii, eu i-am pus mandatul la dispoziţie. Aşa cum ştiţi, am evitat de fiecare dată să discut teme politice pe scările ministerului, vă rog să îmi permiteţi ca nici de această dată să nu discut. Vom mai avea ocazia", a declarat Carmen Dan.

Reamintim că ieri, înainte de CEx, Carmen Dan a anunţat presa că demisionează şi a opinat că PSD a cedat în faţa lui Iohannis. Ulterior, venită şi ea la CEx, Dăncilă a criticat afirmaţiile ministrului, afirmând că Dan este dezinformată. Mai mult, câteva ore mai târziu, premierul a făcut o postare pe Facebook în care susţine că ea i-a cerut demisia lui Carmen Dan ci că aceasta "este şi o decizie corectă, menită să facă dreptate şi să restabilească încrederea oamenilor în guvern, aşa cum este normal."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne