Covid-19. Austria emite avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova

. (pixabay.com)
Dana Moraru
08.07.2020

Guvernul de la Viena a anunţat, miercuri, că Austria emite avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, invocând o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în aceste ţări, transmite Reuters.

''Vă rugăm să nu călătoriţi către aceste ţări. Acesta este apelul nostru urgent, întrucât pe de o parte înseamnă a expune riscurilor sănătatea tuturor, iar pe de altă parte am văzut că există chiar mai multe cazuri importate din aceste state'', a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de Externe, Alexander Schallenberg.

Potrivit cancelarului austriac, în ultimele săptămâni în Austria au fost detectate aproximativ 170 de cazuri de COVID-19 având legătură cu o ţară străină, cea mai mare parte cu ''Balcanii''. Kurz a mai precizat că vor fi dublate controalele la frontierele cu Ungaria şi Slovenia.

Măsura survine avertizărilor emise săptămâna trecută pentru Serbia şi alte trei ţări non-membre UE din Balcanii Occidentali şi presupune ca orice persoană care soseşte din cele trei state menţionate va fi plasată timp de două săptămâni în carantină dacă nu poate face dovada unui test negativ la COVID-19, informează Agerpres.

Decizia a fost luată şi după ce peste 3.000 de persoane din provincia Austria Superioară, ce are graniţe cu Germania şi Republica Cehă, au fost plasate în carantină pentru a limita răspândirea COVID-19. În centrul acestui focar se află un grup de 180 de cazuri legate de o biserică din oraşul Linz cu mulţi enoriaşi români.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor