Corlăţean: Hague mi-a reconfirmat că Londra va ridica restricţiile pentru români la 1 ianuarie 2014
Ministrul de externe, Titus Corlăţean, a declarat joi, la Bruxelles, că omologul britanic, William Hague, i-a reconfirmat faptul că Marea Britanie va ridica restricţiile pe piaţa muncii pentru români la 1 ianuarie 2014.
„Am discutat cu ministrul britanic William Hague tema care ne preocupă, pe care atât presa din Marea Britanie, din România, dar şi din alte state o prezintă în aceste zile. Am fost extrem de satisfăcut să primesc o nouă confirmare din partea ministrului britanic cu privire la decizia Guvernului britanic de a respecta angajamentele din Tratatul UE şi tratatul României de aderare la UE, respectiv ridicarea restricţiilor pentru cetăţenii români începând cu 1 ianuarie 2014”, a precizat şeful diplomaţiei.
De altfel, William Hague îi confirmase acest lucru ministrului român de externe şi în cadrul unei corespondenţe oficiale scrise.
„Am vrut să prezint public acest lucru pentru că este important, într-o dezbatere politică publică în Marea Britanie unde apar tot felul de mesaje, am dorit şi am spus-o foarte clar să privilegiem mesajul oficial al Guvernului britanic şi, din acest punct de vedere, vreau să salut decizia de a respecta termenul de ridicare a restricţiilor pentru români pe piaţa forţei de muncă din Marea Britanie”, a mai spus Titus Corlăţean.
De la începutul anului, presa şi opinia publică din Marea Britanie dezbat subiectul ridicării restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari de la 1 ianuarie 2014. Deşi autorităţile nu au publicat estimări oficiale privind numărul de români şi bulgari care ar urma să-şi caute un loc de muncă în Marea Britanie, există temeri că aceştia vor veni în număr mare.
Există informaţii că Ministerul de Interne caută modalităţi pentru a restrânge accesul imigranţilor europeni la sistemul de beneficii, iar mai mulţi politicieni, inclusiv din cadrul conservatorilor, vorbesc despre menţinerea restricţiilor, chiar dacă asta înseamnă o încălcare a regulilor europene.