Convorbiri oficiale între Titus Corlăţean şi ministrul pentru Europa al Regatului Unit

Întâlnirea ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean cu David Lidington, ministru pentru Europa al Regatului Unit. (Epoch Times România)
Epoch Times România
13.03.2013

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut, miercuri, la Bucureşti, convorbiri oficiale, cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Discuţiile au vizat atât relaţia bilaterală, cât şi agenda europeană şi internaţională. Ministrul Titus Corlăţean a evocat relaţia privilegiată dintre România şi Regatul Unit şi comunitatea de interese la nivel european şi global.

Cei doi oficiali au subliniat interesul pentru valorificarea cât mai eficientă a oportunităţilor de cooperare oferite de Parteneriatul Strategic dintre România şi Regatul Unit, inclusiv în cadrul Uniunii Europene.

Ministrul Lidington a evidenţiat dinamica crescătoare a schimburilor economice dintre cele două state, o evoluţie care trebuie menţinută şi intensificată. Ministrul Titus Corlăţean a subliniat, în acelaşi timp, că această dinamică a fost posibilă în contextul apartenenţei ambelor state la Uniunea Europeană, care presupune o Piaţă Unică dinamică.

Şeful diplomaţiei române a arătat că „Piaţa Unică a UE reprezintă, însă, mult mai mult decât comerţ, un ingredient esenţial al Pieţei Unice este libertatea de circulaţie, care, sub aspectul circulaţiei lucrătorilor se află în centrul unei campanii negative, în Marea Britanie, în ultima perioadă”. Ministrul român a atras atenţia asupra potenţialelor efecte negative ale campaniei de presă britanice duse împotriva liberalizării complete a pieţei forţei de muncă, în principal asupra imaginii cetăţenilor români aflaţi în Regatul Unit.

Cu acest prilej, ministrul David Lidington a reconfirmat angajamentul ferm al Regatului Unit de a liberaliza complet piaţa muncii pentru lucrătorii români şi bulgari de la 1 ianuarie 2014. În acest context, oficialul britanic a asigurat că reforma preconizată a sistemului de asigurări sociale din Regatul Unit va viza, în mod nediscriminatoriu, toţi cetăţenii europeni, inclusiv pe cei britanici.

De asemenea, au fost abordate subiecte de actualitate aflate pe agenda europeană, precum viitorul Uniunii Europene, extinderea şi politica de vecinătate a UE, cu accent pe statele din Balcanii de Vest şi Republica Moldova, cei doi miniştri subliniind sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Pe agenda convorbirilor s-au aflat şi subiecte de ordin internaţional, precum situaţia politică şi strategică din Afganistan, Siria, Procesul de Pace în Orientul Mijlociu. Un aspect de interes comun pentru România şi Regatul Unit este reprezentat de riscurile de securitate la adresa Europei, precum terorismul, lupta contra traficului de persoane şi criminalitatea transfrontalieră, inclusiv cea informatică. În cursul convorbirilor a fost totodată reliefată oportunitatea intensificării solidei cooperări în cadru bilateral şi european pentru combaterea acestor riscuri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor