Confirmări. Coreea de Nord a aruncat în aer părţi ale drumului intercoreean pe partea sa de frontieră
Coreea de Nord a aruncat în aer secţiuni ale unui drum intercoreean de partea sa a graniţei puternic militarizate dintre cele două Corei, a declarat marţi Statul Major interarme sud-coreean, potrivit Reuters.
Sursa citată afirmă că marţi, în jurul prânzului, unele părţi ale drumului de la nord de linia de demarcaţie militară care separă cele două ţări au fost aruncate în aer, a precizat Statul Major interarme într-un mesaj trimis presei.
Armata Coreei de Sud şi-a sporit supravegherea şi gradul de pregătire ca răspuns, a precizat acesta. Seulul avertizase de luni că Phenianul s-ar pregăti să arunce în aer drumurile.
Tensiunile din peninsula coreeană au crescut pe fondul unei escaladări după ce Nordul şi-a acuzat rivalul că a trimis drone deasupra capitalei ţării, Phenian.
Coreea de Nord a declarat vineri că dronele au împrăştiat un „număr imens” de pliante anti-Nord deasupra oraşului, în ceea ce a numit provocare politică şi militară care ar putea duce la un conflict armat.
Luni, un purtător de cuvânt al Statului Major al armatei sud-coreene a refuzat să răspundă la întrebări cu privire la faptul dacă armata sau civilii sud-coreeni au pilotat presupusele drone.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a supravegheat luni o reuniune cu oficiali din domeniul apărării şi securităţii pentru a discuta cum să răspundă la „provocarea gravă a inamicului care a încălcat suveranitatea RPDC [prescurtarea de la Republica Populară Democrată Coreeană, denumirea oficială a Coreei de Nord] ”, a raportat mass-media de stat KCNA.