Ciucă, la 4 ani de la protestul din 10 august: Cei care se fac vinovaţi de represiune vor răspunde în faţa legii

Nicolae Ciuca - premierul Romaniei
Nicolae Ciuca - premierul Romaniei (Epoch Times România)

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj, miercuri, la patru ani de la protestul din 10 august care a fost reprimat în mod violent de forţele de ordine de Jandarmerie.

"Au trecut patru ani de la protestul din 10 august, în care oameni nevinovaţi au fost victimele unor violenţe nejustificate. Dau asigurări că actualul guvern protejează dreptul la libera exprimare şi că niciodată nu vom permite ca manifestaţii paşnice să degenereze în violenţe de stradă", a declarat Nicolae Ciucă.

Potrivit prim-ministrului, românii trebuie să ştie că se pot baza pe Jandarmeria Română, o instituţie fundamentală în arhitectura statului român care îşi cunoaşte şi respectă misiunea.

"Garantez că vom pune la dispoziţia Justiţiei tot ceea este necesar pentru ca dosarul de investigare a celor întâmplate acum patru ani să fie soluţionat. Cei care se fac vinovaţi de represiune vor răspunde în faţa legii", a transmis Nicolae Ciucă, în ciuda faptului că dosarul pare să aibă soarta alor dosare istorice (Mineriadei şi Revoluţiei) în care vinovaţii nu au fost traşi la răspundere nici după trei decenii.

Reamintim că jandarmii au intervenit în forţă pe 10 august împotriva mulţimii din Piaţa Victoriei, lăsând în urmă sute de victime. Imaginile cu intervenţia brutală au făcut înconjurul internetului şi presei: nori de gaze, grenade lacrimogene, cartuşe cu piper, oameni alergând înnebuniţi, femei înlăcrimate şi vomitând, ambulanţe pline, tineri loviţi cu bastoane şi picioare în cap.

Represiunea cetăţenilor a început încă de după-amiază, jandarmii pulverizând frecvent gaze lacrimogene înspre cetăţeni paşnici, inclusiv în bătrâni, femei, fapt documentat de înregistrările video atât ale jurnaliştilor cât şi ale participanţilor la protest. Pe seară, petardele şi grenadele lacrimogene au bubuit în aer şi în mulţime, tunul cu apă a fost pus pe mulţime iar în jurul orei 11 noaptea, forţele de ordine au evacuat la propriu Piaţa printr-un atac de o violenţ ă fără precedent. Jandarmii au dat iama în mulţime, peste tot pluteau nori de gaze iritante, oameni au fost bătuţi deşi erau cu mâinile ridicate sau aşezaţi, lumea fugea înnebunită iar ambulanţele nu mai pridideau acordând îngrijiri. Sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale iar plângerile la Parchetul Militar au tot curs.

Epoch Times a înregistrat atunci numeroase mărturii ale victimelor: oameni gazaţi, bătuţi, insultaţi, agresaţi.

Peste 400 de persoane au fost rănite în urma intervenţiei jandarmilor din 10 august şi în jur de 800 de persoane au depus plângeri la Parchetul Militar. De cealaltă parte, 169 de jandarmi au reclamat că au fost agresaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne