Cioloş, vizat de "atacuri murdare": Cetăţenii s-au trezit, la viitoarele alegeri PSD va continua să scadă simţitor

Dacian Ciolos
Dacian Ciolos (Epoch Times România)

Preşedintele PLUS Dacian Cioloş le-a transmis un mesaj, via Facebook, social-democraţilor, după seria de atacuri "murdare şi nefondate" la adresa sa şi a partidului pe care îl conduce.

"Observ, în ultima vreme, din ce în ce mai multe atacuri, murdare şi nefondate, la adresa mea şi a PLUS, venite tocmai din partea celor care reclamă, în spaţiul public, dezbinarea, ura şi interesele care, susţin ei, au pus stăpânire pe România. Am un mesaj pentru ei: poporul român înţelege pe deplin realitatea şi jocurile politice ale celor care încearcă, cu orice preţ, să rămână la putere. Cetăţenii s-au trezit, nu mai acceptă incompetenţa, corupţia, hoţia, minciuna şi lipsa bunului-simţ cu care cei de la PSD au încercat, de-a lungul timpului, să-i obişnuiască", a afirmat Cioloş.

Potrivit fostului premier, societatea a ajuns dezbinată din cauza "celor care ţin captive în sărăcie, de zeci de ani, zone ale ţării noastre dominate de baroni locali pe care noi îi vom trimite acasă după alegerile de anul viitor".

"Da, în 2016 am fi putut realiza mult mai multe lucruri dacă PSD nu ne-ar fi pus piedici la tot pasul. PSD, care a dat pe bandă rulantă pensii speciale şi a luat, într-un mod total iresponsabil, decizii populiste. Ei asta fac şi acum, de când au ajuns la guvernare. Românii au început să vadă adevărul şi să înţeleagă tot ceea ce se întâmplă în ţara lor. Rezultatul alegerilor europarlamentare din 26 mai este grăitor în acest sens. Iar procentul PSD la viitoarele alegeri va continua să scadă simţitor, pe măsură ce oamenii vor realiza că sunt minţiţi şi ţinuţi în sărăcie de incompetenţa şi hoţia celor aflaţi acum la putere", a punctat Cioloş.

În opinia şefului PLUS, cetăţenii români pot trăi în pace şi în linişte şi pot opri această dezbinare.

"Voi, cei care nu faceţi altceva decât să jucaţi murdar şi să lansaţi atacuri lipsite de orice urmă de veridicitate, dacă chiar vreţi binele României, puteţi da o mână de ajutor, plecând de la guvernare", a conchis Cioloş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne