CHAN 2014 - Algeria a preferat să se retragă din competiţie decât să joace în Libia

(Jan Kruger / Getty Images)
Epoch Times România
19.06.2013

Algeria a decis să se retragă din preliminariile CHAN 2014 - Cupa Africii pe Naţiuni rezervată exclusiv jucătorilor care evoluează pe continent african -, înaintea "dublei" cu selecţionata Libiei, a cărei manşă secundă este programată pe 5 iulie, la Tripoli.

Federaţia algeriană de fotbal (FAF) a precizat că motivul retragerii îl reprezintă "incapacitatea de a prezenta o echipă competitivă". Presa algeriană dezvăluie, însă, că decizia a avut la bază situaţia încă instabilă din Libia, care nu ar fi garantat o deplasare în siguranţă a delegaţiei Algeriei.

Prin acest forfait, FAF a dorit "nu doar să nu rişte, trimiţând o delegaţie într-o ţară în război, dar totodată să nu piardă (locuri) în clasamentul FIFA, ţinând cont de nivelul echipei naţionale a Libiei. Un clasament foarte important pentru "verzii" lui Vahid Halilhodzic, calificaţi în barajul pentru Cupa Mondială 2014", scrie site-ul Elmarma.com, citat de AGERPRES.

Săptămâna trecută, selecţionata Togo a fost învinsă de Libia (0-2), în preliminariile Cupei Mondiale 2014, după ce unii dintre fotbalişti togolezi au refuzat să facă deplasarea la Tripoli, din motive de securitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor