Cerva şi Lovin, amendate cu doar 400 lei pentru agresarea unui tânăr în faţa Ministerului Sănătăţii

Oana Lovin şi Codruţa Cerva
Oana Lovin şi Codruţa Cerva

Codruţa Cerva şi Oana Lovin au fost amendate de jandarmi cu doar câte 400 de lei pentru scandalul provocat cu o zi în urmă în faţa Ministerului Sănătăţii, când au strigat înjurături, au aruncat cu ciolane pe treptele instituţiei şi chiar au agresat un tânăr, relatează Aktual24.

“Vă informăm că la manifestaţia care a avut loc în faţa Ministerului Sănătăţii, în data de 14.04.2021, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 400 lei [...] pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de conduită socială, a ordinii şi liniştii publice, precum provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Bucureşti, remis site-ului citat.

Reamintim că, miercuri, în faţa Ministerului Sănătăţii a avut loc o scenă ireală. Nemulţumite că un tânăr strânge hârtiile cu lozinci puse de ele pe treptele Ministerului, Codruţa Cerva şi Oana Lovin, cunoscute pentru faptul că au dat flori jandarmilor după 10 august şi pentru faptul că promovează proteste anti-restricţii, l-au agresat pe acesta.

Nu doar verbal ci şi fizic. Potrivit unor imagini difuzate de Digi24, Cerva l-a îmbrâncit pe tânăr, a tras de el, şi a mers până la a-l lovi cu piciorul şi cu umbrela. La rândul său, Lovin i-a turnat cafea în cap.

Cele două s-au amuzat copios de agresarea tânărului care nu le-a ripostat.

Redăm câteva fragmente din dialogul de pe treptele Ministerului Sănătăţii

Lovin, către tânărul care strângea foile de hârtie: Marş de acolo. Gunoiul e în minister, pleacă de aici, mizeria e în minister, nu, că ajungem să îl luăm la bătaie. Marş de aici, sclavule, de ce nu ai venit să te agiţi pentru morţii ăştia, mă jegule?

Cerva, spre tânăr: Cine te-a trimis, mă trepanatule?

Lovin: Un jegos care linge clanţele lui Voiculescu...

Cerva: Depune plângere fătălăul, ha-ha-ha (...)

Cerva: Ce picior i-am tras în cur de nu s-a văzut. Da, au filmat ăştia. Dar tu i-ai vărsat cafeaua în cap? Ha-ha-ha..

Lovin: Din greşeală i-am turnat cafeaua în cap, oameni dragi (râsete).

Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne