Carlos Alcaraz s-a calificat în careul de aşi al turneului ATP de la Miami

Campionul en-titre al circuitului din Statele Unite este la două meciuri distanţă de performanţa ediţiei precedente după ce l-a învins în sferturi, joi, pe sportivul ţării gazdă Taylor Fritz, în două seturi, cu 6-4, 6-2.
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz. (Carlos Alcaraz/facebook)
Marius Drăgoi
31.03.2023

Carlos Alcaraz (19 ani, 1 ATP) s-a calificat în semifinalele turneului ATP 1.000 de la Miami (Statele Unite), în urma succesului înregistrat în faţa americanului Taylor Fritz (25 ani, 10 ATP), cu scorul de 6-4, 6-2 după doar 79 de minute de joc efectiv.

Deţinătorul titlului îl va înfrunta în penultimul act pe italianul Jannik Sinner (21 ani, 11 ATP), care a dispus la rândul lui, miercuri, în două seturi, cu 6-3, 6-1, de finlandezul Emil Ruusuvuori.

Cealaltă semifinală a competiţiei cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, îi va avea ca protagonişti pe ruşii Daniil Medvedev (27 ani, 5 ATP) şi Karen Hacianov (26 ani, 16 ATP).

Medvedev a trecut cu 6-3, 7-5 de americanul Christopher Eubanks, în timp ce Hacianov a ieşti victorios cu 6-3, 6-2, în faţa argentinianului Francisco Cerundolo.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor