Care sunt bugetarii plătiţi cu peste 4.000 de lei lunar

Conform unei statistici realizate de Ministerul de Finanţe, numărul de angajaţi din administraţia publică a ajuns la sfârşitul lunii februarie la 1,189 de milioane de persoane, în scădere cu aproape 5.200 faţă de perioada similară din 2012 şi cu 209.000 de persoane în comparaţie cu finalul anului 2008.
(photos.com)
Liviu Şerbănescu
10.04.2013

Conform unei statistici realizate de Ministerul de Finanţe, numărul de angajaţi din administraţia publică a ajuns la sfârşitul lunii februarie la 1,189 de milioane de persoane, în scădere cu aproape 5.200 faţă de perioada similară din 2012 şi cu 209.000 de persoane în comparaţie cu finalul anului 2008.

Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, 47.000 dintre aceştia câştigă un salariu lunar mai mare de 4.000 de lei brut, relevă zf.ro.

Premierul Victor Ponta a declarat recent că va impune tăierea cu 10% a salariilor obţinute de „mai marii“ angajaţilor de la buget care sunt plătiţi cu peste 1.000 de euro salariu.

În replică, unii specialişti au precizat că există în continuare domenii suprapopulate de birocraţi, dar şi sectoare-cheie precum învăţământul şi sănătatea se confruntă cu deficit de personal.

„Nu o astfel de măsură trebuie să fie prioritatea principală pentru a face rost de bani. Noi am făcut cercetări din care a reieşit că dacă s-ar lua unele măsuri pe zona de achi­ziţii publice, s-ar face economii anuale de 2 miliarde de euro“, a declarat Adrian Moraru, directorul adjunct al Institu­tului pentru Politici Publice.

În economie lucrează în prezent 4,3 milioane de salariaţi, dintre care 25% sunt angajaţi în sistemul de stat.

Taxa de solidaritate propusă de Ponta, respinsă de liberali

Reprezentanţii USL au discutat, la şedinţa de marţi, despre introducerea unei taxe de solidaritate de 10% din salariu, care să fie plătită de bugetarii cu venituri de peste 1.000 de euro lunar. Premierul Victor Ponta a declarat că subiectul taxei urmează să mai fie analizat şi că le-a transmis partenerilor să nu ceară, la rectificarea bugetară, sume suplimentare dacă se opun acestei propuneri, informează Realitatea TV.

"Scopul principal este următorul, pentru cei care au peste 1.000 de euro în zona bugetară, pot să participe cu o taxă de solidaritate la efortul comun pe care îl facem pentru tariful social la energie, pentru a da înapoi – noi să ştiţi, şi zilele astea tot dăm înapoi ceea ce a luat Guvernul Boc. Nu ne-am înţeles pe impactul bugetar, în sensul că avem nişte cifre diferite, eu de exemplu m-am gândit tot timpul că o asemenea taxă s-ar referi şi la toţi cei din autorităţi, agenţii, companii cu capital majoritar şi integral de stat, ori atunci sigur, sunt mult mai mulţi", a declarat Ponta.

Premierul a declarat că nu este foarte importantă suma care se va strânge din colectarea acestei taxe, ci mesajul care este transmis.

"Nu e vorba aici de sumă, pentru ca la sumă avem diverse valori, e vorba despre un anumit mesaj pe care îl consider corect, dacă lucrezi la stat şi ai 100 şi ceva de milioane poate că eşti foarte performant şi trebuie să mergi în privat, dar dacă eu plătesc cu 15 milioane un medic sau un profesor, e profund incorect să fii vreun director printr-o companie sau printr-un minister, să ai 100 de milioane, e profund incorect", a afirmat Ponta.

Taxa de solidaritate de 10% pe salariile unora dintre bugetari ar aduce venituri suplimentare de 10 milioane lei la bugetul de stat.

De ce se opune PNL

"PNL a zis să nu îi impozităm, după care le-am zis să nu vină la rectificare să ceară vreun ban. Cei care au peste 1.000 de euro pot să participe cu o taxa de solidaritate", a declarat Ponta.

Liderii PNL au precizat că se opun oricărei supraimpozitări sau creşteri de fiscalitate.

"PNL se opune categoric oricărei supraimpozitări sau creşteri de fiscalitate şi datorită ataşamentului său la principiul cotei unice şi mai ales pentru că unul din angajamentele majore ale USL, la care ţinem toţi în aceeaşi măsură, liberali sau social-democraţi, este acela că nu vor creşte taxele şi impozitele. Poziţiile sunt clare şi soluţiile nu pot veni nici pentru rectificarea bugetară, nici pentru toate celelalte nevoi publice, nu foarte mari ce-i drept, nu pot veni din sume care nu sunt semnificative şi care s-ar obţine dintr-o taxare a veniturilor mai mari de 1.000 de euro şi aşa mai departe. Şi în plan simbolic, dar şi în plan practic nu putem să acceptăm o asemenea formulă pentru că ea pe de-o parte încalcă angajamentele electorale, iar pe de altă parte nu rezolvă problema bugetară", a declarat Crin Antonescu.

Liberalii optează pentru măsuri de fond care să poată stimula crearea de locuri de muncă şi să asigure creşterea încasărilor la buget.

În viziunea lui Ponta, taxa ar urma sa fie aplicată atât angajaţilor din toate instituţiile publice, cât şi în toate societăţile la care statul este acţionar unic sau majoritar. Sumele colectate ar urma sa fie folosite pentru tariful social la energie sau pensiile recalculate ale militarilor.

Despre taxa de solidaritate s-a discutat încă din iunie 2012, când Ponta a propus ca aceasta să fie de 16% din suma din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei/lună.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor