Călin Georgescu vs Ilan Şor: Cine s-a "inspirat" de la cine pentru proiectul "Hrană, apă, energie"
Proiectul “Hrană, apă, energie”, denumirea programului electoral cu care a mers Călin Georgescu în campania prezidenţială, este identic cu cel lansat cu câţiva ani în urmă de către fostul deputat de la Chişinău Ilan Şor, agent rus condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare, relatează ReporterIS.
Potrivit site-ului citat, Ilan Şor propunea, în urmă cu doi ani, elaborarea unui “Proiect de ţară”, formulat pe principiul “hrană, apă, energie” pentru moldoveni. Acesta presupune implementarea unor strategii, în primă fază la nivel local, menite să consolideze domeniul agricol, prin dezvoltarea unei vaste reţele de irigare, asigurarea cetăţenilor cu apă potabilă de calitate, precum şi garantarea securităţii energetice, prin identificarea unor surse de alternativă, precum centralele nucleare modulare mici.
Cu aceeaşi viziune venea puţin mai târziu şi Georgescu, acesta propunând o întoarcere la rădăcinile neamului românesc şi ca statul să devină stăpân peste toate resursele.
De altfel, continuă publicaţia citată, Georgescu spunea, într-o emisiune electorală de la TVR 1 de dinainte de turul 1 al alegerilor prezidenţiale, că “statul român sau orice fel de antreprenor român trebuie să aibă minim 51% în orice fel de acţiune bilaterală”.
“Resursele, industria sau agricultura sau pământul sau apele, orice vei face ca program trebuie să fie în avantajul ţării tale. 51% este foarte important pentru că asta înseamnă că tu deţii controlul, nu îl deţin străinii”, a adăugat el.
Ideea se regăseşte în programul “Hrană, Apă, Energie”, în care Georgescu propune modelul suveranism-distributism.
Totodată, în cartea sa “Marea Renaştere. Adevăr, Libertate, Suveranitate - Ieşirea din matrix”, publicată în 2022, Georgescu l-a acuzat pe Ilan Şor că i-ar fi furat programul “Hrană, Apă, Energie”.
Mai exact, în cartea sa, Georgescu a descris lansarea programului lui Şor despre “ultima lui haiducie” şi, de asemenea, a citat mai multe idei lansate de Şor.
“Interesante şi, mai ales, dezinteresate idei (de afaceri), vândute ca soluţii salvatoare, sub un titlu furat”, este concluzia portretului făcut oligarhului moldovean.