Călătoriile fără vize în SUA redevin un vis. Statele Unite suspendă pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver

Casa Albă în Washington, 15 februarie 2024 (Madalina Vasiliu/The Epoch Times)
Ana Ion
25.03.2025

Zvonurile ieşite în spaţiul public se confirmă. Guvernul american a anunţat revizuirea desemnării României în programul Visa Waiver pentru a asigura „respectarea cerinţelor stricte de securitate” impuse de program.

În timpul acestei revizuiri, SUA suspendă punerea în aplicare a Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) pentru cetăţenii români, a anunţat Departamentul de Securitate Internă, scrie G4Media.

„Guvernul SUA revizuieşte recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver (VWP) pentru a asigura respectarea cerinţelor stricte de securitate ale VWP. În timpul acestei revizuiri, Statele Unite suspendă punerea în aplicare a Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) pentru cetăţenii români. Această pauză va rămâne în vigoare până când Statele Unite îşi finalizează revizuirea. Românii care doresc să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri pe termen scurt trebuie să solicite în continuare viza de neimigrant („B”) corespunzătoare la o ambasadă sau consulat al Statelor Unite”, se arată în comunicatul Departamentul de Securitate Internă.

Reamintim că, întrebat ieri de presă despre revizuirea desemnării ţării noastre în programul Visa Waiver, preşedintele interimar, Ilie Bolojan declarat că din datele pe care le are nu ştie să existe o legătură între discuţia referitoare la amânarea ridicării vizelor de către SUA şi critica legată de anularea alegerilor.

"La finalul acestei luni ar fi trebuit să intre în vigoare practic eliminarea vizelor, dar o prioritate a administraţiei Trump a fost limitarea migraţiei, atât a migraţiei ilegale, cât şi a migraţiei care vine într-o formă legală, adică oamenii care vin ca vizitatori şi nu se mai întorc şi cred că această componentă pe care am văzut că au consolidat-o după alegeri, luptând împotriva migraţiei ilegale din sud, poate să aibă şi un astfel de efect de a se amâna această chestiune”, a afirmat Ilie Bolojan, luni seară, la Antena 3 CNN.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor