UPDATE. Procesul lui Liviu Dragnea a fost mutat la Tribunalul din Gurgiu, după ce Curtea de Apel Bucureşti a acceptat o cerere depusă în acest sens de fostul şef PSD.
La Tribunalul din Giurgiu va fi fixat un nou termen de judecată, iar Dragnea va putea solicita din nou eliberarea condiţionată.
* * *
Curtea de Apel Bucureşti judecă, luni, cererea lui Liviu Dragnea de strămutare a procesului referitor la eliberarea sa condiţionată din închisoare. Prin demersul acesta, fostul şef al PSD vrea să mute procesul de la Tribunalul Bucureşti la o altă instanţă.
O decizie pe această temă a fost amânată pe 25 mai, după ce judecătorul desemnat în acest caz, Benone-Alin Răduinea, a făcut cerere de abţinere, pe motiv că există o suspiciune că imparţialitatea sa este afectată, el fiind schimbat din complet.
De ce vrea Dragnea strămutarea procesului? Potrivit unor surse judiciare, motivul invocat de fostul social-democrat este că judecătorii de acolo au protestat împotriva legilor Justiţiei promovate pe vremea când conducea ofensiva împotriva statului de drept.
Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Până acum, toate tentativele lui de a ieşit din puşcărie mai repede au eşuat lamentabil.
Motivul? Deşi îndeplineşte fracţia de 2/3 din pedeapsă, deţinutul Dragnea nu i-a convins pe magistraţi că a dat dovezi temeinice de îndreptare.
"Instanţa apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins la acest moment prin liberarea petentului. Astfel, raportat la funcţia de exemplaritate a pedepsei, fiecare cetăţean trebuie să fie conştient de consecinţele la care s-ar expune în cazul încălcării legii penale. Eliberarea petentului, prin simpla împlinire a fracţiei şi în contextul unui comportament civilizat - normal de altfel, ar fi de natură a avea un efect total opus. Evident, o astfel de măsură nu ar fi de natură a avea un efect descurajant, ba din contră, ar dovedi o lipsă de reacţie din partea statului faţă de cei care încalcă normele legale", se arată în motivarea instanţei de la Judecătoria Sectorului 5.