Bolojan cere explicarea clară a anulării alegerilor: Suspiciunile din societate pot duce la o ostilitate. Şi agresivitate

Ilie Bolojan, Preşedinte PNL (Epoch Times Romania)
Andrei Popescu
14.01.2025

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, la un post de televiziune, că motivele care au dus la anularea alegerilor prezidenţiale din 2024 trebuie explicate mai bine, astfel încât “suspiciunile” existente în societatea românească să nu mai aibă efectul pe care îl au în acest moment.

În plus, el a subliniat că amplificarea acelor suspiciuni şi a neîncrederii oamenilor în clasa politică ar putea trece de un anumit prag şi să se transforme într-o “agresivitate care nu ne ajută cu nimic nici ca societate şi nici ca ţară”.

“Din punctul meu de vedere, cu cât se explică mai bine, cu cât se comunică mai transparent vizavi de motivaţie, cu cât se comunică mai multe date care ţin de contextul în care acest prim tur de scrutin a fost afectat, cu atât este mai bine pentru că, din nou, la fel ca şi un calendar predictibil, face ca aceste teorii, aceste suspiciuni care sunt în societate, nu trebuie să ne ascundem, care vin pe un fond de neîncredere puternică faţă de lumea politică să nu aibă efectul pe care-l au, acela de a duce la o ostilitate care ţine, la urma urmei, până la o limită. Dar dacă această limită este depăşită şi se duce într-o agresivitate care nu ne ajută cu nimic nici ca societate şi nici ca ţară”, a precizat Bolojan, citat de Ziare.com.

Reamintim, în acest context, că zeci de mii de oameni au participat duminică la protestul şi marşul organizat de AUR în Capitală.

Ajunşi şi la Cotroceni, manifestanţii au strigat “Ieşi afară, javră ordinară”, făcând referire la preşedintele Klaus Iohannis, al cărui mandat a fost prelungit după anularea alegerilor prezidenţiale la sfârşitul anului trecut.

Jandarmii au depistat, în timpul manifestaţiei, trei persoane care aveau asupra lor obiecte interzise, între care cutiţe, un briceag şi substanţe interzise, informează Jandarmeria.

De asemenea, o echipă B1 TV care a vrut să filmeze mulţimea de protestatari care se îndreptau spre Cotroceni a fost agresată de către protestatarii AUR, a relatat postul TV. Mai exact, un operator a fost trântit la pământ şi lovit, iar maşina ştirilor B1 TV a fost vandalizată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor