Bolojan bate cu pumnul în masa PSD: Să explice deplasarea de lux a lui Manole alături de judecătorul CCR Deliorga, Ponta şi restul

PNL a solicitat, luni, într-un comunicat, PSD-ului să explice public deplasarea de lux la Mykonos a fostului ministru al Muncii Petre-Florin Manole, alături de judecătorul Curţii Constituţionale Cristian Deliorga, fostul premier PSD Victor Ponta, alţi foşti miniştri şi oameni de afaceri.
Potrivit publicaţiei NewsCenter, care susţine că a consultat lista pasagerilor, la bord s-ar fi aflat fostul ministrul PSD al Muncii Petre-Florin Manole, judecătorul CCR Cristian Deliorga, fostul premier Victor Ponta, senatorul UDMR Istvan-Lorant Antal, foştii miniştri Nicolae Bănicioiu şi Ovidiu Silaghi, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Bogdan Mîndrescu, precum şi omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat definitiv, Marius Cătălin Croitoru, şeful Tribunalului Constanţa şi alţii. Detalii aici.
Comunicatul transmis de PNL-ul condus de Ilie Bolojan
PSD şi participanţii trebuie să explice scopul real al călătoriei, de ce au fost suportate aceste cheltuieli şi în baza căror criterii au fost selectaţi pasagerii.
Fostul ministru PSD, Petre-Florin Manole, care deplânge public situaţia profesorilor, medicilor, pensionarilor şi a tinerilor fără locuri de muncă, trebuie să explice cum se împacă acest discurs cu deplasările într-un avion privat către Mykonos, supranumită „insula bogaţilor”.
Toţi participanţii, inclusiv Victor Ponta, prietenul PSD din Parlament, trebuie să ofere explicaţii clare.
Presa estimează că zborul cu avionul privat putea costa aproximativ 50.000 de euro. Informaţiile apărute ulterior arată că una din deplasări ar fi fost plătită de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
PNL consideră că magistratul Cristian Deliorga trebuie să precizeze de ce un judecător constituţional a acceptat o asemenea deplasare, alături de politicieni şi oameni de afaceri, cine l-a invitat şi dacă i s-a cerut ceva în schimbul acestor beneficii. De asemenea, acesta trebuie să dea explicaţii şi în legătură cu acuzaţia din mass-media privind o a doua deplasare cu avion privat, pe Coasta de Azur, împreună cu preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi un controversat om de afaceri, condamnat penal.
PNL consideră că, în aceste două cazuri, organele competente trebuie să se autosesizeze, inclusiv CCR şi să verifice dacă asemenea relaţii au afectat sau puteau afecta independenţa judecătorului.
PSD nu poate plânge în faţa camerelor pentru românii cu venituri mici, iar în afara lor să organizeze vacanţe de lux cu avioane private către destinaţiile milionarilor, în care sunt invitaţi decidenţi importanţi ai CCR.
După cazul zborurilor Nordis, care se dovedeşte a nu fi unul singular, ci o meteahnă a PSD, această formaţiune nu mai poate cere românilor încredere, în timp ce în jurul partidului continuă să apară relaţii privilegiate între politicieni, oameni de afaceri şi persoane aflate în funcţii-cheie în stat. Românii au dreptul să ştie cine plăteşte, cine invită şi ce interese se află în spatele acestor deplasări.