Bobby Păunescu se laudă că i-a aranjat Anei Birchall o întâlnire cu Pompeo: "Sun acolo, îmi răspunde, spun: 'Sunt regizorul faimos care… '"/ Birchall: "Fabulează"


Bobby Păunescu a susţinut la B1 Tv, televiziune la care e acţionar, că a intermediat o întâlnire, în 2018, între Ana Birchall, atunci vicepremier al României, şi Mike Pompeo, la vremea respectivă secretarul de stat american.
Păunescu a susţinut că a aranjat întâlnirea de azi pe mâine, scopul afirmaţiilor lui - contrazise de Ana Birchall, care îl acuză că minte - fiind de a demonstra că dacă „se parcurg anumite lucruri”, foarte rapid se poate organiza şi o întâlnire între preşedinţii Donald Trump şi Nicuşor Dan. Practic, ideea care se insinuează din ce zice Păunescu este că întâlnirea Trump - Nicuşor Dan s-ar putea aranja rapid, dar nu se vrea.
„Pe 24 iunie 2018, eram la New York, primesc un telefon de la Washington. Era dna Birchall, care văd acum că e în tot felul de poveşti, dar nu ştiu dacă o fi adevărate sau nu, nu e treaba mea. Era viceprim-ministru al României şi era împreună cu dnul ambasador Maior, ambasadorul României la Washington. Primesc un telefon: 'Domnule, ajută-ne, trebuie neapărat să ajungem să vorbim cu Mike Pompeo!', care era secretarul de stat al Americii, cum e Marco Rubio astăzi. 'Ajută-ne cu legăturile tale!'. 'Ce legături? Eu sunt cu filmul, cu ce ştiu eu…'. Am luat cartea de telefoane să mă uit să văd unde e Casa Albă, am sunat acolo. 'Când să fie întâlnirea asta?'.
Deci persoanele există, pot fi întrebate fără niciun fel de problemă. 'Trebuie neapărat să-i transmitem ceva'. 'OK, când vreţi?'. 'Mâine dimineaţă, că mâine după-amiază plec'. Sun acolo, îmi răspunde cineva spun: 'Sunt regizorul faimos care… '. Mă întreabă în ce săptămână să aibă loc întâlnirea. Zic: 'Mâine, dar dimineaţă, că după-amiază are avion'. (…)
Şi a primit-o la 10.30 pe dna Birchall (…) dnul Pompeo (…). În spate însă, în spatele uşii unde au loc discuţiile, ce delegaţie credeţi că era acolo? Că noi practic am făcut întâlnirea asta în 5 – 6 ore… Era delegaţia Republicii Moldova, a Basarabiei!
Întâlnirea asta s-a putut face în 5 ore! Nu ştiu ce trebuia spus dnului Pompeo, dar având în vedere că era ambasada României…
Mă şi sună dimineaţa (respectivă) cei de acolo şi întreabă: 'Domnule, mai vin oamenii tăi? că n-am primit niciun document'. Şi am sunat-o pe dna Birchall. Dna Birchall era într-o maşină, probabil de la ambasadă, nu ştiu detalii, dar cert e că a urmat o discuţie aprigă acolo, în maşină, cineva a coborât din maşină şi ea s-a dus singură, au reuşit s-o bage înăuntru la această întâlnire, pentru că era un lucru foarte important de spus”, a afirmat Bobby Păunescu.
„Persoanele trăiesc pot să confirme. Deci o întâlnire de genul ăsta se poate face într-o oră.
Şi în seara asta se putea face o întâlnire între preşedintele Trump şi Nicuşor Dan dacă se parcurg anumite lucruri, aşa cum am făcut întâlnirea aia”, a adăugat el.
Reacţia Anei Birchall
"B1.ro nu este adevărat!
Dl Bobby Păunescu fabulează şi minte!
Bilaterala cu dl Mike Pompeo ( prima bilaterala organizată în Departamentul de Stat după 10 ani) a fost organizată de mine direct cu adjunctul d-lui Pompeo, Wess Mitchell şi a avut loc în 25.06.2018!
Dialogul cu dl Păunescu a fost strict pe iniţiativa mea de promovare a oportunităţilor realiza filme, a da realiza coproducţii în România, punând astfel în valoare România!
P.S. Devine deja ridicol cum unii şi alţii se bagă în seamă invocând numele meu!", a reacţionat Ana Birchall pe Facebook, la postarea B1.ro.