Biden se declară învingător, mass media îi ţine isonul. Trump: Alegerile sunt departe de a se fi sfârşit
Sâmbătă 7 noiembrie, candidatul Partidului Democrat la preşedinţia SUA, Joe Biden, a declarat victoria la alegerile din 2020, o afirmaţie contestată de preşedintele Donald Trump.
Biden, în vârstă de 77 de ani, a declarat: „Sunt onorat şi smerit de încrederea pe care poporul american mi-a acordat-o mie şi vicepreşedintelui ales Harris”, referindu-se la Kamala Harris, cu care a format echipa la prezidenţiale.
„În faţa obstacolelor fără precedent, un număr record de americani au votat. Dovedind încă o dată că democraţia este adânc sădită în inima Americii. Odată cu finalizarea campaniei, a sosit timpul să lăsăm furia şi retorica aspră în spate şi să ne reunim ca naţiune. Este timpul ca America să se unească. Şi să se vindece. Suntem Statele Unite ale Americii. Şi nu putem realiza nimic, decât împreună ”, a adăugat el.
Donald Trump, care candidează pentru un al doilea mandat, a răspuns cu o declaraţie.
„Ştim cu toţii de ce Joe Biden se grăbeşte să pozeze în mod fals drept învingător şi de ce aliaţii săi din mass-media încearcă atât de mult să-l ajute: nu vor că adevărul să fie expus. Pur şi simplu aceste alegeri sunt departe de a se fi terminat. Joe Biden nu a fost certificat drept câştigător în niciun stat, să nu mai vorbim de vreunul dintre statele extrem de contestate care se îndreaptă către renumărarea obligatorie a voturilor sau statele în care campania noastră a depus plângeri valide şi legitime care ar putea determina învingătorul final”, a spus el.
„În Pennsylvania, de exemplu, observatorilor noştri legali nu li s-a permis accesul pentru a urmări procesul de numărare. Voturile legale decid cine este preşedintele, nu mass-media”, a adăugat el.
Începând de luni, personalul de campanie al lui Trump va începe urmărirea în instanţă pentru a se asigura că legile electorale sunt pe deplin respectate şi declarat câştigătorul de drept, potrivit preşedintelui.
În timp ce multe state au un câştigător clar, rezultatele în unele state sunt apropiate.
Rezultatele din Arizona, Nevada, Georgia, Carolina de Nord, Pennsylvania şi Wisconsin sunt contestate de personalul de campanie al lui Trump sau sunt atât de apropiate încât de sâmbătă nu a mai fost declarat vreun câştigător.
Georgia se îndreaptă spre renumărare. Trump continuă să câştige în faţa lui Biden în Arizona.
Parlamentarii solicită un audit complet în Pennsylvania. Iar procesele în acel stat, cât şi în alte părţi, care ţintesc în principal buletinele de vot primite prin poştă, se desfăşoară.
O serie de mijloace de informare în masă l-au declarat pe Biden câştigătorul alegerilor în 7 noiembrie.
Managerul campaniei Biden, Jen O'Malley Dillon, a declarat reporterilor din Wilmington, Delaware (cartierul general al lui Joe Biden) că este „extaziată”, numind-o „o zi minunată pentru această ţară”.
În Philadelphia, avocatul lui Trump, Rudy Giuliani, a declarat reporterilor: „Reţelele [mass media, n.r.] nu pot decide alegerile. O fac instanţele judecătoreşti”.
The Epoch Times nu declară un învingător până când nu vor fi soluţionate toate acţiunile legale.