Bicicletă ultrarapidă - demarează mai puternic decât un Ferrari [video]

Bicicleta lui Gissy (Captură video)
În noiembrie anu acesta, pe faimosul circuit Paul Ricard din sudul Franţei, Francois Gissy a trecut de viteza de 333 km pe oră "la bordul" bicicletei sale pe care a montat rachete.
Vehiculul a fost construit de un alt francez - Arnold Neracher, prieten cu Gissy.
Bicicleta a fost construită special pentru a rezista vibraţiilor si tensiunilor pe care le putea induce o astfel de viteză. Cu toate acestea Gissy nu a purtat un costum special şi nici nu s-a aflat într-o incintă care să-i atenueze şocul în caz de cădere.