Băsescu: Leul nu mai revine la valoarea iniţială
alte articole
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a susţinut miercuri că leul nu va mai reveni la valoarea iniţială menţionând că ”deprecierea este iremediabilă”.
Chiar dacă analiştii economici susţin că după rezolvarea problemelor de pe scena politică, leul va reveni la valoarea de înainte de suspendarea preşedintelui, Traian Băsescu este de părere că această situaţie este ”iremediabilă”.
”Doamnă, ascultaţi şi un umil şef de stat, care de opt ani se uită la evoluţiile economice ale României. Din păcate, deprecierea leului este iremediabilă, leul nu va mai reveni la 4,4 sau 4,37”, a susţinut preşedintele suspendat la Prima TV.
”Părerea este că se va stopa deprecierea imediat ce vor înceta efectele loviturii de stat, să sperăm că de luni o să fim o ţară din nou liniştită”, a mai spus el. Traian Băsescu a menţionat că cei mai afectaţi de scăderea leului în comparaţie cu moneda europeană sunt cei care îşi primesc salariile în moneda naţională, ”adică 95% din salariaţii din ţara asta”.
”Leul nu se va mai duce înapoi la 4,4, deci ce s-a pierdut, este bun pierdut. Şi din păcate, cei mai loviţi au fost cei care sunt plătiţi în lei, adică 95% din salariaţii din ţara asta”, a mai explicat el.