Băsescu: Doamna Firea a luat dolarii de la Ceauşescu să-i pună în buzunarele ei

Gabriela Firea
Gabriela Firea (Epoch Times România)

Gabriela Firea este un om profund corupt, corupt până în măduva oaselor, care în declaraţiile oficiale plânge de mila pensionarilor însă, pe de altă parte, nu s-a sfiit să transfere în firma sa bani ai statului român din Crescent, firma fostei Securităţi ceauşiste, a declarat Traian Băsescu, într-un interviu acordat Hotnews.

„Eu pot demonstra oricând că atunci când plânge de mila pensionarilor, ‘vai să le dăm la pensionari, vai să facem pentru popor’, cu un tupeu fără mărgini, a transferat bani, bani ai statului român din Crescent, fosta companie a Securităţii, în compania ei. 2,5 milioane de dolari. (...) A transferat în Casa Press. Dacă vă interesează, vă pot da mai multe detalii, uite, vă pot arăta semnătura doamnei Firea pe acte prin care împrumuta bani de la Crescent care în loc să ajungă în băncile şi în conturile statului român au ajuns la Casa Press.

Ia să vedem aici cum a făcut doamna Firea să ia dolarii de la Ceauşescu să-i pună în buzunarele ei. Iată acest contract prin care doamna Firea împrumuta prima dată 100.000 de euro de la Crescent, acesta este contractul de împrumut”, a declarat Băsescu, arătând la cameră documentul.

Întrebat dacă Firea nu a dat banii înapoi, Băsescu a răspuns:

"Deci împrumuta 100.000 de euro pe care se obliga să îi dea înapoi până la sfârşitul anului. Şi ce face preacinstita la sfârşitul anului? La sfârşitul anului spune că se măreşte împrumutul cu 400.000 de euro plus 1.800.000. Preacinstita Firea face asta, pe urmă tot prelungeşte la fiecare sfârşit de an acest împrumut fără dobândă. Cine îţi dă bani fără dobândă, cum te suportă cineva să nu îţi onorezi datoria la data fixată? Nu există aşa ceva, iar doamna Firea reuşeşte această performanţă şi niciodată nu dă banii înapoi de la Crescent”, a punctat Băsescu.

Reamintim că numele firmei Crescent este legat de Dan Voiculescu, fondatorul Antenelor la care a lucrat şi Gabriela Firea.

Crescent a fost cea mai importantă firmă "străină" cu care a colaborat ICE Dunărea, întreprinderea prin care se desfăşura tot exportul României în perioada comunistă, sub controlul strict al Securităţii. Crescent a fost creată în 1980, la Pireu, la ordinul Direcţiei Securităţii Statului (DSS), pentru desfăşurarea de aport valutar special. Imediat după deschiderea reprezentanţei din Bucureşti, în 1982, Crescent a început să deruleze, sub conducerea lui Dan Voiculescu, operaţiuni de export, realizând până la sfârşitul anului 1982 o cifră de afaceri de 100 de milioane de dolari. În momentul în care regimul comunist a fost înlăturat de la putere, Voiculescu era directorul general al respectivei firme.

Potrivit presei, în 1991, Crescent Commercial & Maritime Cipru deţinea 90% din acţiunile SC Editura şi Tipografia Crescent SRL - actuala TV Antena 1 SA, în care a investit atunci în jur de 900.000 de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne