Băsescu, despre întrevederea cu Papa: Am avut sentimentul unei întâlniri unice

Preşedintele României, Traian Băsescu. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
15.02.2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, după întrevederea de vineri cu Papa Benedict al XVI-lea, a avut sentimentul unei întâlniri unice cu un om mai bun „ca noi toţi la un loc”.

Traian Băsescu a povestit despre întâlnirea cu Suveranul Pontif la recepţia oferită de Ambasada României la Vatican cu prilejul vizitei oficiale la Sfântul Scaun.

„Am avut astăzi o întâlnire care va rămâne în sufletul meu toată viaţa. Întâlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea va rămâne un eveniment, nu politic, unul de suflet, în care am întâlnit un om, un Papă, mai puternic decât acela cu care m-am întâlnit în 2008 la Palatul Gondolfo, în 6 septembrie. Am avut sentimentul că în faţa mea era un Papă care nu avea decât un mesaj: vreau să fii bun. Un om care, prin privire, prin vorbă, prin inteligenţa frazelor nu spunea decât că are de comunicat pentru viitor. Iar ceea ce eu cred că mi-a comunicat astăzi Papa a fost în primul rând că avem nevoie de o lume mai bună şi avem nevoie să fim mai buni unii cu alţii”, a spus preşedintele.

În opinia sa, faptul că vizita nu a fost anulată după anunţul Papei privind retragerea, semnifică „respectul Papei Benedict al XVI-lea pentru poporul român”. „Am înţeles respectul Papei Benedict al XVI-lea pentru ecumenism. Am înţeles mâna întinsă creştinilor ortodocşi de creştinii catolici. Am transmis Papei Benedict al XVI-lea mesajul catolicilor şi ortodocşilor din România, un mesaj de solidaritate, un mesaj de respect, un mesaj de înţelegere”.

Referindu-se la relaţiile României cu Vaticanul, şeful statului le-a caracterizat drept „excelente” şi cu „o frecvenţă foarte ridicată”. „Şi nici nu ar putea fi altfel, atât timp cât Vaticanul, de multe ori chiar prin vocea Papei Benedict al XVI-lea, a susţinut românii care se află în Spania, în Italia, în Germania, în Franţa şi oriunde în altă parte. Mesajul Papei pentru imigranţi a fost unul care a sprijinit milioane de români aflaţi în afara frontierelor României şi s-a aşezat ca un scut în faţa necazurilor lor. Procesele la CEDO din ultimii trei ani, când ori România a susţinut Vaticanul, ori Vaticanul, la solicitarea României, a dat sprijin în procese României, sunt o altă mărturie a relaţiilor excelente dintre ţara mea şi Vatican”, a subliniat Traian Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor