Autorizaţiile bilaterale şi de tranzit pentru transportul de mărfuri dintre Moldova şi Armenia vor fi eliminate
alte articole
Autorizaţiile bilaterale şi de tranzit pentru transportul de mărfuri dintre R. Moldova şi Armenia vor fi eliminate. Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi proiectul Protocolului cu privire la introducerea modificărilor în Acordul interguvernamental între Moldova şi Armenia privind transporturile auto internaţionale de mărfuri, informează Moldpres cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presă al Executivului.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a menţionat în şedinţa de Guvern că liberalizarea acestui mecanism va constitui un impuls puternic pentru dezvoltarea transportului internaţional de mărfuri şi a relaţiilor între Moldova şi Armenia.
În cadrul şedinţei, s-a mai decis iniţierea negocierii unui Acord privind serviciile aeriene cu Macedonia, prin care vor fi stabilite pentru prima dată relaţiile de cooperare în domeniul transporturilor aeriene între cele două state.
Conform estimărilor MTID, aplicarea acestuia va contribui la deschiderea pieţei serviciilor aeriene din Republica Moldova şi diversificarea destinaţiilor din Aeroportul Internaţional Chişinău, facilitând accesul la serviciile în domeniul transportului aerian de pe pieţele din sudul Europei.
Prim-ministrul Iurie Leancă a menţionat necesitatea semnării unei convenţii similare cu Emiratele Arabe Unite şi Qatar. „Lipsa acesteia creează anumite probleme în operarea zborurilor companiei Fly Dubai. Sugerez Ministerului Finanţelor să iniţieze negocierile cu EAU privind semnarea unei convenţii de evitare a dublei impuneri, dacă încă nu le-au iniţiat”, a declarat Iurie Leancă.
De asemenea, Executivul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Moldova şi Portugalia privind transporturile internaţionale rutiere de pasageri şi de mărfuri, semnat la Lisabona, pe 28 mai 2014. Potrivit proiectului, transporturile bilaterale de pasageri şi mărfuri, precum şi în tranzit, se vor efectua în baza autorizaţiilor de transport, schimbul cărora va fi efectuat anual în bază de reciprocitate. Totodată, documentul stabileşte cazurile în care se efectuează transporturi fără autorizaţii.