Analiza lui Moraru: "Diplomaţia de familie şi sclavia modernă din MAE" / Ce va face noua ministră Oana Ţoiu

Analistul Mihai Răzvan Moraru a vorbit, joi, despre "diplomaţia de familie şi sclavia modernă din Ministerul Afacerilor Externe", un subiect care merită atenţia noii şefe a MAE Oana Ţoiu, de la USR.
"Azi e ziua în care în peste 80 de ambasade expiră detaşări. Dar unele sunt poziţii administrative, unde se munceşte în condiţii jalnice, unde oameni detaşaţi chiar lucrează 12-14 ore pe zi, fără siguranţa zilei de mâine, în poziţii administrative", a declarat Mihai Răzvan Moraru.
Pentru început, analistul a publicat un mesaj pe care l-a primit de la o sursă din MAE:
"De şase ani experimentez un regim de lucru care nu poate fi numit altfel decât sclavagism modern. Nu în privat, nu într-o companie de construcţii din Orient, ci în Ministerul Afacerilor Externe al României. Într-un sistem care ar trebui să reprezinte interesele noastre în lume, dar care, în realitate, a devenit o feudă împărţită între prietenii şi neamurile celor aflaţi vremelnic la putere.
Există două lumi paralele în ambasade!
Există două tipuri de detaşări în MAE: cele 'cu dedicaţie' şi cele 'la lopată'. Primele sunt rezervate posturilor consulare şi diplomatice, în special funcţiilor de consul general sau de poziţii de conducere, unde loialitatea politică bate competenţa.
A doua categorie o formează funcţiile administrative: şoferi, contabili, secretare, administratori. Adică acei oameni fără de care ambasadele şi consulatele nu ar putea funcţiona nici măcar o zi. Şi mulţi dintre ei muncesc pe rupte, în organigrame subdimensionate sau cu multe posturi neocupate.
În timp ce funcţiile 'grele' se negociază la vârful politicii, funcţiile administrative sunt dominate de incertitudine, epuizare şi abuz. Programul de lucru sare adesea de 12-14 ore, fără compensaţii, fără protecţie reală, cu sâmbete şi duminici lucrate, trăind permanent în provizorat. Iar dacă protestezi sau ceri drepturi? Răspunsul e simplu: te trimitem acasă!"
Analiza lui Moraru
"În ambasadele şi consulatele României există foarte multe poziţii 'de lopată' neocupate! Concursuri în urma cărora aceste poziţii nu se ocupă! De ce? Pentru că abuzul de putere, camuflat în 'protocol' face ca aceşti angajaţi să devină sclavii celor uniţi politic. De multe ori ei sunt obligaţi să presteze şi în locuinţa ambasadorului, nu doar în ambasadă: gătesc, au grijă de copii, fac curăţenie, merg cu familia diplomatului unde are nevoie în timpul liber, inclusiv în weekend. Mulţi diplomaţi români nu locuiesc în apartamentele din misiuni, pentru că vor să stea în buricul târgului. Şi aceşti oameni sunt obligaţi să presteze acolo. Alţii trec rar pe la ambasadă, iar oamenii ăştia sunt obligaţi să meargă la ei acasă.
Ambasadorii/consulii profită de lipsa de reglementare şi de frica subalternilor. Cer servicii personale, organizează 'activităţi de protocol' din bani publici, fără transparenţă, fără obiective, dar cu beneficii clare – pentru ei şi pentru apropiaţii lor. Reputaţia unui ambasador nu este dată de realizări sau de contribuţii, ci de teamă. Aşa se explică de ce în multe zone nimeni nu vrea să meargă la post – nu pentru că munca e grea, ci pentru că e umilitoare. Pentru că acest mod de lucru promovat de anumiţi ambasadori a devenit deja celebru. Şi angajaţii de acolo povestesc ce se întâmplă. Dar da, salariile celor cu lopata sunt tot umilitoare. Dacă nu e cumva pila şefului! Mai ales dacă le comparăm cu cele pentru care se bate toată gaşca politică!
Şi totuşi, concursurile pentru posturi se organizează doar formal. Ele sunt câştigate, de regulă, de oameni care au 'pe cineva în minister'. Aşa au apărut familiile din MAE – adevărate dinastii diplomatice, în care mama, tata, fiul şi nora lucrează la acelaşi consulat, în timp ce alţii, deşi calificaţi, nu au acces nici măcar la concurs.
În 2017-2018, în urma unei investigaţii de presă, au fost descoperite peste 70 de familii politice care activau în consulatele şi ambasadele din România! Majoritatea în cele mai bune ţări din lume, mai ales UE, nu prin zone mai retrase sau mai îndepărtate!
Ce beneficii primesc cei numiţi politic? Salarii de 3.000-6.000 de euro (în funcţie de coeficientul de ierarhizare stabilit de Guvern), sporuri, întreţinere permanentă în străinătate pentru soţie/soţ de 25% din salariul lunar în valută, încă 25% indemnizaţie din salariu pentru fiecare copil până la vârstă de 26 de ani, 5.000 de euro pentru şcolarizare, bani pentru taxa de şcolarizare a copiilor, sporuri de până la 50% pentru zone de risc şi izolare. 15% spor pentru condiţii grele. Plus bani pentru locuinţă, pentru protocol, pentru alte cheltuieli personale şi anumite scutiri fiscale.
Dacă soţul/soţia nu are loc de muncă în ţară, primeşte 25% din salariul de bază dar şi pentru plata întreţinerii locuinţei.
Practic, sistemul poate recompensa pile, nepotism familial sau numiri politice cu avantaje financiare şi logistice semnificative.
În schimb, sclavul adus (poate tot prin detaşare) are puţine beneficii şi este obligat să îndeplinească toate cerinţele şefului misiunii, indiferent de oră sau zi. Sau program.
Consecinţele unei răzbunări oarbe!
Acum, pe fondul unui val de revoltă publică împotriva sinecurilor şi a 'pilelor' din MAE, se propune o epurare completă. Să fie daţi afară toţi detaşaţii! Să rămână posturile 'curate'! Doar că în lipsa acestor oameni, cei de la lopată, zeci de ambasade ar putea rămâne blocate: nu se vor putea face plăţi, achiziţii, nu vor funcţiona serviciile de curăţenie, traducere, şoferie sau protocol. Adică tot ce ţine în picioare, concret, o misiune diplomatică.
Ura justificată faţă de numirile politice, faţă de beneficiile şi incompetenţa lor, nu trebuie transformată într-o răzbunare oarbă. Nu putem combate nedreptatea făcând alte nedreptăţi. Sunt necesare criterii clare: evaluarea activităţii, experienţă, studii echivalente, CV-uri reale.
Există şi exemple cinice: în unele ambasade, funcţionează structuri aberante – pensionari reangajaţi, paznici în funcţii de stat, apartamente întregi ocupate de neveste şi copii plătiţi din buget, în timp ce statul respectiv ar putea asigura acele servicii de pază prin reciprocitate. Dar aici oameni din servicii primesc locuri călduţe pentru 'protecţia zonei', cu salarii de 5.000 de euro şi multe alte beneficii!
Diplomaţia românească are nevoie urgentă de reformă, dar nu de epurare oarbă. Problema reală e feudalismul birocratic şi parazitarea politică a sistemului. Un sistem care transformă ambasadele în moşii personale şi funcţionarii în sclavi moderni. România nu poate avea o voce credibilă în lume, dacă în interiorul MAE domnesc teroarea, favoritismul şi impostura.
Reforma începe cu curaj, transparenţă şi reguli clare. Altfel, riscăm să avem ambasade frumos renovate, dar goale – şi o diplomaţie care nu mai reprezintă pe nimeni.
Avem şi acum multe familii prin MAE (Oancea, Marinescu, Lăzărescu, Adam, Barbu, Sion-Iliescu), dar din 2023 transparenţa MAE a cam dispărut şi multe date nu mai sunt publice.
Sper ca doamna Oana Ţoiu să facă diferenţa între cel adus să muncească, între cel competent pe o funcţie administrativă, care e slugărit şi cel adus să încaseze bani pentru că e fiul / soţia / pila lui X. Şi sper ca MAE să publice datele despre familiile politice din MAE dar şi despre sinecurile oamenilor politici. În acelaşi timp, sper ca acest sistem să nu fie continuat, acum cu ai noştri, în locul celor care au fost ai lor! Pentru a putea în sfârşit crea un corp diplomatic profesionist şi un aparat administrativ respectat.
Şi sper ca aceşti oameni aduşi la lopată să nu fie sacrificaţi doar de dragul unei campanii de comunicare politică!"