Analist: S-a pornit un val contra lui Nicuşor Dan. Dar el efectiv nu are pârghii de putere şi trebuie să facă balet / Asemănarea cu mandatul lui Emil Constantinescu

Nicuşor Dan
Ana Ion
08.03.2026
Nicuşor Dan
Ana Ion
08.03.2026

Consultantul politic Cristian Hriţuc a explicat că, deşi înţelege aşteptările mari pe care electoratul le are de la Nicuşor Dan, preşedintele este într-o poziţie extrem de dificilă şi nu are pârghiile de putere în mână, astfel că este forţat să facă "balet" şi un "joc mai pervers" dacă vrea să îşi impună agenda.

"S-a pornit un val împotriva lui Nicuşor Dan chiar din interiorul celor care l-au susţinut. Nemulţumiri sunt pe mai multe planuri: justiţie, afaceri externe, poziţionarea faţă de PSD. Nemulţumirile sunt întemeiate. Au existat nişte aşteptări. Ele au fost maximizate de campania electorală, de luptă din acea perioadă, dar şi de sentimentul că 'clasa politică a înţeles ceva din alegerile trecute'. Doar că, în mare parte, clasa politică nu s-a adaptat la noile realităţi şi continuă să facă acelaşi joc. Real vorbind, nici Băsescu, nici Iohannis nu au fost într-o poziţie atât de dezavantajoasă pe cât este Nicuşor Dan", a declarat Cristian Hriţuc.

Analistul politic a explicat că Nicuşor Dan are la guvernare o coaliţie neomogenă, cu electorate total diferite, cu aşteptări total diferite şi o forţă de opoziţie care poate creşte fără să facă nimic şi o societate extrem de fracturată, cu clivaje puternice chiar în taberele existente.

"Are un context economic la fel de prost ca în vremea crizei din 2009, dar, spre deosebire de acele vremuri, nu are o forţă politică consolidată care să îi garanteze stabilitatea şi un parcurs real al măsurilor. La acest moment, mandatul lui Nicuşor Dan pare că este mai degrabă asemănător cu cel al lui Emil Constantinescu. La fel ca atunci, o coaliţie mare, neomogenă. Ce trebuie spus, ca să poţi să îţi modelezi aşteptările: Nicuşor Dan nu are pârghii de putere. Efectiv, nu are şi trebuie să facă balet. Nu are serviciile de partea lui, aşa cum le-a avut Băsescu. Nu are forţă în Parlament, nu are nici justiţia, nici măcar un aliat politic capabil să ducă lupta lângă el", a afirmat Cristian Hriţuc.

Ba, mai mult, a continuat analistul, partidele care îl susţin teoretic au şi ele problemele lor.

"Poţi să deschizi 10 fronturi când nu ai pârghii? Nu poţi. Poţi să duci o luptă doar prin mesaje politice? Nu poţi, mai ales când nu eşti tipul de politician care să facă furori când ţine un discurs. Nicuşor Dan a ajuns la putere, dar, în realitate, nu a pus mâna pe putere. Are nevoie de timp, de aliaţi, de un joc mai pervers. Trebuie să se alieze cu o parte din duşmani, ca să prindă putere. A fost o fereastră de oportunitate imediat după alegeri. Nu a ştiut să o folosească. A fost prea ONG-ist, prea democrat pentru funcţie. Ştiu, sună rău, dar dacă, imediat după alegeri, arăta PSD-ului că joacă la rupere, poate îi luau frica. A ales alt drum", a explicat consultantul politic.

Aşadar, analistul a subliniat că aşteptările trebuie proiectate pe măsura capacităţilor reale pe care le ai. În momentul de faţă, acestea sunt extrem de reduse.

"PS: În cazul şefilor din parchete, Nicuşor Dan poate respinge propunerile o singură dată. A doua oară e obligat să le semneze. Asta aşa, că să înţeleagă şi cei de la Declic, că e obligat să negocieze şi nu să reacţioneze ca Gigi duru, că nu prea are cu ce", a adăugat Cristian Hriţuc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos