Ana-Maria Popescu, pentru a patra oară, câştigătoare a Cupei Mondiale la spadă
alte articole
Scrimera Ana-Maria Popescu - campioană olimpică în 2016 cu echipa României, i-a fost atribuit titlul de câştigătoarea Cupei Mondiale la spadă, potrivit site-ului Federaţiei Române de specialitate.
Reprezentanta noastră, care a mai cucerit ediţiile 2007-2008, 2008-2009 şi 2012-2013, a contabilizat cel mai bun punctaj - 176.000 de puncte, poziţiile doi şi trei revenind sportivelor Nathalie Moellhausen (Brazilia - 157.000 de puncte), respectiv Sun Yiwen (China - 149.000).
"Am câştigat pentru a 4-a oară Cupa Mondială şi acest lucru reprezintă o performanţă la care am visat mult timp, trebuie să recunosc. Mereu mi-am dorit să fiu prima, să fiu cea mai bună în ceea ce fac! Cu toate acestea, acum, mă bucur cu măsură... Ca să fiu cinstită până la capăt, aş merita premiul pentru cel mai bun început de sezon (dacă acesta ar exista).
Mă simt ca şi cum aş fi tras toată ziua din greu la un Grand Prix şi acum pot, în sfârşit, să-mi trag sufletul după acele asalturi infernale şi să mă bucur de realizările mele... ciudat sentiment! În realitate, am petrecut o duminică minunată la care în sezonul competiţional nici nu îndrăzneam să visez. Au trecut (deja) 4 luni de când am urcat pentru ultima dată pe planşa de scrimă. Între timp am suferit o intervenţie chirurgicală, am fost imobilizată la pat, am mers în cârje şi abia acum, după 7 săptămâni pot să mă laud că învăţ (din nou) să merg.
Deşi trăim vremuri tulburi, înainte de această perioadă, am avut un început de sezon excepţional... câştigând două medalii de aur şi o medalie de argint care m-au propulsat pe prima treaptă a clasamentului mondial! Apoi... apoi s-a lăsat liniştea peste lume. Pentru noi, totul s-a oprit când ajunsesem la jumătatea drumului şi nu vom şti niciodată cine ar fi câştigat punctele rezervate celorlalte competiţii... Acest lucru nu diminuează cu nimic meritul meu şi al oamenilor care m-au ajutat să ajung aici, dar nici bucuria nu poate fi completă atâta timp cât am ajuns la linia de finiş înainte de vreme", a declarat românca, care a devenit astfel cea mai titrată spadasină din istoria Cupei Mondiale, fiind peste franţuzoaica Laura Flessel şi unguroaica Emese Szász-Kovacs, care au înregistrate doar câte trei victorii la general.
Datorită pandemiei cauzată de virusul Wuhan mai multe competiţii din acest an au fost anulate, astfel că Federaţia Internaţională de Scrimă a decis ca scrimerii câştigători ai clasamentelor anuale 2020 la juniori şi seniori, individual şi pe echipe, să fie declaraţi în funcţie de clasamentul mondial de la nivelul lunii martie 2020, atunci când a fost oprită activitatea competiţională.