Ambasadorul SUA, mesaj tranşant: Nu există loc pentru companiile chineze necinstite într-o Românie democrată

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman (Getty Images)

Nu există loc pentru companiile chineze necinstite într-o Românie liberă şi democrată, transmite ambasadorul SUA Adrian Zuckerman, într-un editorial publicat pe pagina de internet a Ambasadei SUA în România.

Concret, editorialul abordează problema Huawei, gigantul chinez care şi-ar dori să implementeze 5G în România. Însă, arată ambasadorul, Huawei ar fi alegerea greşită căci securitatea unei ţări nu trebuie încredinţată unei companii inculpate pentru furt de proprietate intelectuală, conspiraţii, fraudă cibernetică, fraudă bancară, afaceri necinstite.

Zuckerman mai atrage atenţia că Huawei nu reuşeşte să îndeplinească standardele unor ţări democrate, pentru că este controlată total de la Beijing, or lagărele de concentrare pentru uiguri, comportamentul Chinei în Tibet şi încălcarea drepturilor omului în Hong Kong arată cu cine avem de a face.

Redăm poziţia ambasadorului SUA

"Huawei rămâne alegerea greşită. De ce? Pentru că naţiunile nu trebuie să încredinţeze securitatea cetăţenilor lor unei companii inculpate pentru furt de proprietate intelectuală, conspiraţii, fraudă cibernetică, fraudă bancară, afaceri necinstite sau pentru că a ajutat Iranul să evite sancţiunile menite să oprească ţara de la finanţarea terorismului. Huawei a fost implicată în infracţiuni şi comportament infracţional din Republica Cehă până în Sierra Leone şi în nenumărate ţări aflate între ele. 5G este o revoluţie în tehnologia digitală, nu doar o evoluţie şi trebuie să fie sigură. Aşa cum se dezvoltă acum internetul, mă simt confortabil ca telefonul meu inteligent să vorbească maşinii mele, dar refuz să ​îl las să comunice cu comuniştii chinezi şi cu statul lor care supraveghează tot. România trebuie să ia o decizie şi trebuie să ţină cont de securitatea sa, de alianţele sale, de istoria sa şi cu cine vrea să facă afaceri.

Sub conducerea Preşedintelui Trump, Statele Unite şi alte democraţii din întreaga lume au ales libertatea. România a ales şi ea libertatea, alături de ţări asemănătoare, care cred în transparenţă, stat de drept şi securitate. România, ca alte state curate care folosesc tehnologia 5G, ar trebui să accepte doar cele mai înalte standarde de securitate.

În timp ce România îşi decide viitorul digital, dau un simplu sfat care m-a ghidat pe mine decenii întregi: ”Când cineva îţi arată cine e, crede-l de la început”. Aceste cuvinte spuse de poeta americană şi activistă pentru drepturile omului Maya Angelou sunt foarte adevărate. Şi i-aş întreba pe cei care vor standarde flexibile pentru securitatea digitală a cetăţenilor lor, sau care vor să deschidă calea comuniştilor chinezi pentru a controla infrastructura României: ce altceva ar trebui să demonstreze Partidul Comunist Chinez pentru a-l crede? Nu este expansiunea teritorială de ajuns, lagărele de concentrare pentru uiguri nu arată cu cine avem de-a face? Comportamentul Chinei în Tibet sau încălcarea drepturilor omului în Hong Kong nu vă arată nimic?

Preşedintele Iohannis, ca şi Preşedintele Trump, a abordat această chestiune dintr-o perspectivă clară şi informată din istorie. Eforturile Preşedintelui Iohannis de a încheia munca începută acum 30 de ani şi de a curăţa România de ultimii baroni roşii şi moştenirea lor coruptă sunt lăudabile. Acum un an, Preşedintele Iohannis a promis împreună cu Preşedintele Trump să evite riscurile de securitate generate de investiţiile chineze şi implicarea acestora în reţelele 5G. Preşedintele Iohannis a fost la fel de clar când a spus: ”Nu vrem să ajungem ca sistemele esenţiale să fie operate de companii care nu sunt de încredere”. Secretarul american al Apărării, Mark Esper, a fost empatic când a vorbit despre efectele cu adevărat negative pe care le-ar avea adoptarea tehnologiei chineze 5G în Europa asupra NATO. ”Încrederea în furnizorii chinezi de 5G ar putea provoca perturbări, manipulări şi spionaj asupra sistemelor esenţiale ale partenerilor noştri. Ar putea, de asemenea, să pună în pericol capacităţile noastre de partajare a informaţiilor şi comunicaţiilor şi, prin extensie, ar putea periclită alianţele noastre”. Din fericire pentru România, guvernul Orban a făcut din memorandumul bilateral 5G un pilon de susţinere a platformei de securitate cibernetică.

Huawei nu reuşeşte să îndeplinească standardele unor ţări democrate, pentru că este controlată total de la Beijing. Pe lângă nenumăratele acuzaţii penale împotriva companiei şi a filialelor sale, Huawei nu are o structură transparentă a acţionariatului său, este profund neetică şi nu poate fi trasă la răspundere de niciun sistem judiciar imparţial din China.

Maşina de propagandă comunistă chineză a făcut eforturi mari asupra României şi a susţinut că Huawei este prinsă în ”războiul comercial” dintre Statele Unite şi China. Nu este. Statele Unite nu încearcă să conducă decizia spre o firmă sau alta. Statele Unite nu vor avea însă încredere într-un aparat străin agresiv, care să supravegheze fiecare aspect al vieţii noastre. Există numeroase companii care oferă soluţii 5G, cum ar fi Nokia, Ericsson şi Samsung. Acestea au o valoare adăugată: nu sunt aliniate unui guvern comunist, armatei şi celor care încalcă în mod grosolan drepturile omului.

Când ideea falsă a propagandiştilor privind războiul comercial eşuează, ei recurg la o altă manevră a comuniştilor – ameninţă. Huawei susţine că mii de locuri de muncă şi miliarde de euro sunt puse în pericol: ignoraţi încercările noastre de a vă controla şi practicile noastre sclavagiste de muncă, în caz contrar muncitorii voştri şi economiile naţiunilor voastre vor fi pedepsite. Din nou, aceasta este o minciună. Ericsson are de două ori mai mulţi angajaţi în România şi deja produce echipament 5G aici. Informaţia şi infrastructura sunt puteri care nu ar trebui transferate naţiunii chineze, care se supune unui autoritarism absolut, de pe urma căruia România şi multe alte ţări est-europene încă se refac.

Secretarul de Stat Pompeo ne-a amintit că cei care fac afaceri cu Huawei fac afaceri cu cei care încalcă drepturile omului. Nu trebuie să faceţi asta. Există alternative. România poate accepta revoluţia 5G şi să evite Revoluţia Culturală Chineză. Ericsson, Nokia şi Samsung sunt doar câteva alternative. Noi susţinem progresul oricărei naţiuni către viitor. Dar progresul trebuie să includă securitatea informaţiei şi o infrastructură care nu se află în mâinile unor puteri străine corupte, care ameninţă şi forţează. România ar trebui să-şi stabilească propriile standarde. România trebuie să-şi protejeze viitorul şi pe poporul său. Mult prea mult din trecutul acestei ţări a fost furat în secolul 20 de comunişti – străini şi locali – şi de către supravegherea continuă. Partidul Comunist Chinez este extrem de experimentat în a folosi tehnologia de supraveghere şi opresiune. Nu există loc pentru companiile chineze necinstite într-o Românie liberă şi democrată.

Reamintim că săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat fiind despre poziţia României în conflictul SUA - China pe tema implementării 5G, că poziţia ţării noastre este cea exprimată în memorandumul cu SUA semnat anul trecut şi că se lucrează pe o legislaţie specială pe această temă, pentru a preveni intrarea pe piaţa 5G a unor firme asupra cărora planează anumite suspiciuni.

Redăm dialogul lui Klaus Iohannis cu presa pe acest subiect:

Jurnalist: Bună seara, domnule Preşedinte! Excelenţa sa Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite, declara în urmă cu două săptămâni, în ceea ce priveşte implementarea sistemului 5G în Europa de către o companie din China, că singura soluţie pentru ţara noastră este implementarea acestui sistem de către companii de renume, altele decât compania în cauză. Este unica soluţie, spunea dânsul. În aceste condiţii, voiam să vă întreb care e poziţia României cu privire la acest conflict.

Klaus Iohannis: Poziţia României este exact poziţia exprimată şi în memorandumul care a fost semnat anul trecut, când am fost în vizită la Preşedintele Trump. Noi ne dorim reţele sigure, reţele care nu sunt sub controlul unor state cu alte interese decât cele declarate şi dorim reţele care satisfac nevoia şi a firmelor şi a cetăţenilor din România. Se lucrează pe o legislaţie specială pe această temă, pentru a preveni intrarea pe piaţa 5G a unor firme asupra cărora planează anumite suspiciuni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne