Agenţie a Pentagonului doreşte să trimită în Ucraina inspectori care să verifice cum sunt folosite armele trimise de SUA

.
. (Captură ecran)

Şefii de la Pentagon ar trebui să ia în considerare trimiterea de inspectori specializaţi în armament în Ucraina, pentru a monitoriza armele americane în valoare de miliarde de dolari care circulă în această ţară, a declarat un înalt oficial al Departamentului Apărării al SUA, relatează Defense One.

Tot ce pot face acum oficialii americani este să examineze chitanţele privind transferurile de arme din alte locaţii din Europa şi să creadă pe cuvânt oficialii ucraineni că armele sunt folosite şi depozitate în mod corespunzător.

“În timp, am dori să putem să ne extindem cunoştinţele cu o prezenţă mai mare pe teren”, a precizat Jed Royal, director adjunct al Agenţiei de Cooperare în domeniul Securităţii Apărării (Defense Security Cooperation Agency, DSCA), divizia Pentagonului care supraveghează vânzările de arme americane.

Royal a vorbit în contextul în care congresmanii americani fac presiuni pentru a crea un nou organism de control al Guvernului SUA care să supravegheze asistenţa de securitate de peste 6 miliarde de dolari trimisă ucrainenilor ca răspuns la invazia rusă lansată în februarie.

Royal a mai declarat că înalt oficiali ai administraţiei Biden, în afara DSCA, vor decide dacă şi când vor intra inspectorii de arme în Ucraina.

În cazul în care astfel de echipe vor fi trimise în Ucraina, acestea nu vor fi “un fel de detaşament operaţional sau ceva de acest gen”, a transmis el reporterilor în cadrul unei conferinţe telefonice la sfârşitul săptămânii trecute.

“Vorbesc despre un birou de cooperare în materie de securitate, de dimensiunea potrivită, având în vedere misiunea stabilită pentru Ucraina, care ar fi sub autoritatea şefului de misiune, aşa cum avem în alte ţări”, a adăugat el.

Misiunea Pentagonului de “monitorizare a utilizării finale” a armelor americane implică, de obicei, inspectori care examinează fizic armele şi verifică numerele de serie. Acest lucru este “pur şi simplu mai greu de realizat fără o prezenţă solidă pe teren”, a explicat Royal.

Royal a mai afirmat că organizaţia sa lucrează îndeaproape cu oficialii ucraineni:

“Comunicarea cu ucrainenii a fost extrem de solidă şi pot spune că asigurările pe care le-am primit de la ucraineni cu privire la modul în care gestionează aceste sisteme şi le protejează au fost foarte solide şi satisfăcătoare”.

În mod obişnuit, oficialii de monitorizare a armelor “merg efectiv să deschidă depozite şi buncăre şi verifică efectiv, în funcţie de numărul de serie, aceste sisteme de cel mai înalt interes, pentru a se asigura că, de fapt, contabilitatea este ceea ce credem noi că este, sau că este aşa cum a fost raportată", a spus el.

Dacă inspectorii americani de armament vor merge în Ucraina, “ar trebui să fim în măsură să mergem şi să facem mai multe verificări fizice de validare”, a spus Royal, adăugând că oficialii “vor trebui să fie creativi” în ceea ce priveşte modul în care îşi vor desfăşura inspecţiile, deoarece Ucraina este o zonă de război.

Evident, în prezent, ar fi dificil să se investigheze pe teren în Ucraina. În timpul unei mese rotunde cu jurnaliştii, joia trecută, Sean O'Donnell, inspectorul general interimar al Departamentului american al Apărării, a declarat că biroul va trimite un auditor senior în Germania în această lună pentru a se întâlni cu oficialii Comandamentului European. O'Donnell a adăugat că există multe modalităţi, de la videoconferinţe la analiza atentă a rapoartelor, pentru ca profesioniştii din domeniul supravegherii să îşi facă treaba în afara ţării.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe