Afacerile RATB au scăzut uşor în S1, la 298,8 milioane lei
alte articole
Regia Autonomă de Transport Bucureşti a avut în S1 afaceri de 298,8 milioane lei, în scădere cu 0,75% faţă de intervalul similar din 2011, când a raportat o cifră de 301,1 milioane lei, au declarat pentru NewsIn reprezentanţii RATB.
În cifre, aceasta înseamnă o scădere de circa 2,2 milioane lei.
Până în prezent, RATB înregistrează o neacoperire a costurilor prin venituri de 51,760 milioane lei, în timp ce, în anul 2011, aceasta se cifra la 43,386 milioane
lei.
Reprezentanţii Regiei au precizat pentru NewsIn că, în cel de-al doilea semestru din acest an, neacoperirea costurilor se va compensa cu veniturile provenite din diferenţa de tarif aferentă ultimelor şase luni, conform bugetului aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Astfel, pentru sfârşitul anului, se preconizează că veniturile realizate vor acoperi integral nivelul costurilor, rezultatul exerciţiului financiar urmând să fie zero.
Referitor la investiţiile realizate în intervalul ianuarie-iunie 2012, valoarea acestora a fost de 63.260 lei din surse proprii.
"Din alocaţii bugetare nu s-au efectuat plăţi pe primele şase luni, având în vedere durata mare de derulare a procedurilor de achiziţie. Unele dintre aceste achiziţii au fost reluate, urmând ca, până la sfârşitul anului, să avem realizări şi decontări. Investiţiile din surse proprii vizează dotări în unităţile RATB. În semestrul I al anului 2011, investiţiile realizate s-au cifrat la 1.011.720 lei din surse proprii şi au vizat dotări, iar din alocaţii bugetare nu s-au efectuat plăţi", au declarat pentru NewsIn reprezentanţii RATB.
Pentru întregul an 2012, Regia are prevăzute investiţii de 52,043 milioane lei din alocaţii bugetare şi de 4,771 milioane lei din surse proprii RATB.