Adrian Năstase, audiat în dosarul Zambaccian: Nu l-am ajutat la numirea în funcţie pe fostul consul Ioan Păun
Fostul premier Adrian Năstase a declarat, luni, în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), că nu l-a ajutat la numirea sau la menţinerea în funcţie pe fostul consul al României la Shanghai Ioan Păun şi nici nu l-a şantajat sau i-a oferit bani pentru procurarea unor bunuri din China.
Audiat în dosarul Zambaccian, Adrian Năstase a spus că are convingerea că Ioan Păun nu a făcut declaraţiile de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) din proprie iniţiativă, ci şantajat de procurori.
"Ioan Păun a avut de-a lungul evoluţiei acestui dosar nu mai puţin de cinci calităţi: făptuitor, învinuit, denunţător, parte vătămată şi martor. Schimbarea de poziţie a lui Păun a fost pentru a-şi menţine postul la misiunea în străinătate. Este vorba de perioada 2006-2007 când eu nu mai puteam influenţa traseul lui profesional, nici măcar ipotetic", a declarat Adrian Năstase.
Acesta a adăugat că înregistrările ambientale ale DNA din martie 2006 sunt trunchiate şi a negat că i-ar fi lăsat bani lui Păun pentru a efectua cumpărături şi nici personal nu a cumpărat produse când a vizitat China, deoarece nu a avut timp.
"Nu am discutat nici cu Păun, nici cu Geoană despre traseul profesional al lui Păun, nici cu soţia mea. Referitor la decredibilizarea lui Păun, m-am referit la declaraţiile sale de la DNA şi arăta revolta mea faţă de acesta, dar fără a pune în practică afirmaţia", a spus Adrian Năstase.
Referitor la relaţia cu Sergiu Sechelariu, Adrian Năstase a afirmat că a colaborat cu acesta la construirea casei din strada Zambaccian, la care a fost doar de două-trei ori, aşa cum au afirmat şi martorii din dosar.
"În declaraţia mea de avere am menţionat toate sumele obţinute de soţia mea din orice venituri. Mătuşa soţiei a murit în 2005, iar ce i-a rămas soţiei a fost trecută într-o anexă a declaraţiei de avere din 2006", a precizat Adrian Năstase în legătură cu soţia sa.
Daniela Năstase, soţia fostului premier, a dorit şi ea să dea declaraţii, luni, în dosarul Zambaccian, când a vorbit despre fostul consul Ioan Păun şi despre imobilele de la Cornu, de pe strada Christian Tell şi din strada Zambaccian.
La termenul de luni este audiat şi cel de-al treilea inculpat din dosarul Zambaccian, Irina Paula Jianu, instanţa urmând să se pronunţe în acest ultim dosar care rămas la judecarea pe fond la ÎCCJ.
Fostul premier Adrian Năstase a fost trimis în judecată, pe 5 mai 2010, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită privind bunurile din China, aşa-numitul dosar "Zambaccian I". Irina Jianu este învinuită de complicitate la dare de mită.