Acest motor ne va duce pe Marte (video)

NASA testează cu succes un motor de rachetă imens (NASA/Bill Ingalls image)
Mioara Stoica
01.07.2016

NASA a testat cu succes un motor imens de rachetă care, în viitor, îi va propulsa pe astronauţi de pe orbita Pământului pe Marte.

Acesta a fost al doilea şi ultimul test al rachetei proiectate pentru Sistemul de Lansare Spaţială (Space Launch System/SLS) de la NASA. Lansarea de debut de la Kennedy Space Center din Florida, în 2018, nu va avea oameni la bord, dar câţiva ani mai târziu astronauţii se vor urca la bord pentru un zbor în apropierea Lunii.

Testul de marţi, 28 iunie, cu durata de două minute, a fost realizat de Orbital ATK, antreprenor care a făcut, de asemenea, şi boosterele navelor mai mici de la NASA. Acest motor cu o lungime de 47 metri a fost montat orizontal şi îndreptat spre un munte aproape de Promontory, Utah, Statele Unite ale Americii.

După test, William Gerstenmaier, director adjunct al NASA pentru misiuni de explorare spaţială cu echipaje umane la bord, a declarat: "Noi toţi ar trebui să ne bucurăm de acest moment". NASA intenţionează să folosească această mega-rachetă pentru excursii pe Marte, în 2030.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor