Abia inaugurată, intră în lucrări de întreţinere. Calea ferată pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport H.Coandă T1 se închide

.
. (Facebook - Transferoviar Calatori)

Inaugurată în urmă cu doar o lună, calea ferată ce duce de la Gara Bucureşti Nord la Aeroport H. Coandă va fi închisa pentru lucrări de întreţinere, a anunţat marţi Transferoviar Călători (TFC) pe pagina de Facebook.

„Având în vedere solicitările CFR Infrastructură pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere a liniei de cale ferată pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport H. Coandă, trenurile T.F.C. vor fi anulate în perioada 25.01.2021 – 13.02.2021”, se arată într-o postare pe platforma de socializare.

Potrivit sursei citate, în perioada menţionată trenurile T.F.C. vor fi anulate.

„În data de 25.01.2021 – vor circula doar trenurile 15021 pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport H. Coandă, şi trenul 15020 pentru retur. În data de 14.02.2021 – NU vor circula trenurile 15021 pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport H. Coandă, şi trenul 15020 pentru retur”, mai precizează comunicatul.

Reamintim că ruta Gara de Nord Bucureşti – Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni a fost inaugurată la începutul lunii decembrie 2020, are 19 km şi poate fi parcursă în circa 20 -25 de minute.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne