WTA Sidney 2019. Ashleigh Barty, declaraţii după succesul în faţa numărului unu mondial (video)

Jucătoarea australiană a realizat o performanţă notabilă prin eliminarea de pe tabloul principal de simplu a Simonei Halep, miercuri, în optimile competiţiei, scor final 6-4, 6-4.
Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty.
Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty. (Getty Images)

Ashleigh Barty (22 ani, 15 WTA) este foarte încântată după victoria înregistrată în faţa liderului ierarhiei WTA, Simona Halep, în runda a doua a circuitului WTA Premier “Sidney Internaţional”, dotat cu premii în valoare de 823.000 de dolari.

Ashleigh a profitat de pauza de inactivitate sportivă de câteva luni a campioanei noastre din cauza problemelor de sănătate, jucătoarea de la Antipozi impunându-se în două seturi identice, cu scorul de 6-4, 6-4 după o oră şi 27 de minute de joc efectiv.

"Au fost condiţii extrem de dificile, a fost umezeală mare, dar sunt foarte fericită că am reuşit să dau totul. Mi-am spus că trebuie să fiu agresivă în acele game-uri decisive. Asta am ştiut şi asta am făcut. La Montreal m-a bătut măr, la Cincinnati a fost mai bine, iar azi am crezut că voi câştiga. Mi-am învăţat lecţia.. A jucat numărul 1 cu numărul 15, pare că e o diferenţă foarte, foarte, foarte mare, dar sunt foarte fericită" a mărturisit cea mai bună tenismană a Australiei

În confruntările dintre cele două campioane ale sportului alb, constănţeanca conduce acum cu 2-1, ele duelându-se de două ori anul trecut - în semifinalele de la Montreal (6-4, 6-1), respectiv optimile de la Cincinnati (7-5, 6-4).