Wimbledon 2019. Simona Halep: "Sunt foarte fericită că voi juca din nou în sferturi"

Campioana noastră a avut o evoluţie superbă în optimile circuitului englez unde a surclasat-o pe tânăra jucătoare americană Cori Gauff - venită din calificări, care a surprins până la Simona prin eliminarea unor sportive consacrate Venus Williams (Statele Unite 39 ani, 44 WTA), Magdalena Rybarikova (Slovenia 30 ani, 139 WTA), respectiv Polona Hercog (28 ani, 60 WTA).
Jucătoarea română de tenis Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Getty Images)

Simona Halep (27 ani, 7 WTA) continuă parcursul excelent pe iarba circuitului de Mare Şlem de la Wimbledon, reuşind, luni, să obţină calificarea în sferturile de finală după ce s-a impus clar în faţa americancei Cori Gauff (15 ani, 313 WTA) - o jucătoare valoroasă şi puternică, dar cu mai puţină experienţă decât fosta lideră mondială care a încheiat fără emoţii cu 6-3, 6-3.

"Sunt foarte fericită că voi juca din nou în sferturi. Este un turneu special, m-am simţit bine astăzi şi cred că şi celor din tribune le-a plăcut meciul.. Anul trecut a fost unul foarte bun, pentru că am câştigat la Roland Garros, e adevărat că n-am reuşit o prestaţie bună la Wimbledon, dar acum e important să mă simt bine pe teren." a declarat tricolora noastră pentru Eurosport imediat după meci.

"Nu am fost la sută la sută astăzi, dar Simona a jucat bine. Nu cred că am fost obosită din cauza meciurilor. Simt că s-a întâmplat ceva în week-end, dar vom vedea cum mă voi simţi. Am fost evident dezamăgită că am pierdut. Cred că trebuie să mă întorc la muncă şi să muncesc din greu pentru următoarele turnee. Îmi voi lua câteva zile libere, voi avea o vacanţă cu familia, iar apoi la muncă", a spus Gauff la rândul ei.

Calificarea în sferturi i-a dus lui Halep 430 de puncte WTA, respectiv 294.000 de lire sterline.

Următoarea adversară a româncei va fi chinezoaica Shuai Zhang (30 ani, 50 WTA), care a eliminat-o la rândul ei pe ucraineanca Daiana Iastremska cu scorul de 6-4, 1-6, 6-2. Partida se va juca marţi.

Bilanţul întâlnirilor dintre Halep şi Zhang este favorabil jucătoarei asiatice (2-1).

"E ocazia perfectă pentru a-mi lua revanşa. Va trebui însă să lupt pentru fiecare punct, până la final", a conchis reprezentanta noastră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport