Wilbur Ross prăjit în China. Beijingul avertizează că acordurile comerciale vor fi “nule” dacă SUA impune tarife

Secretarul american al comerţului, Wilbur Ross
Secretarul american al comerţului, Wilbur Ross (Getty Images)

China a avertizat SUA duminică în privinţa faptului că orice acord comercial între cele două ţări va fi nul dacă preşedintele american Donald Trump va da curs ameninţărilor cu mărirea tarifelot la unele produse chineze.

Avertizarea a fost făcut după ce delegaţiile americană şi chineză şi-au încheiat cea mai recenta rundă de discuţii, ce au loc pe fondul unei dispute comerciale complexe între Beijing şi Washington, potrivit NBC News.

China a publicat o declaraţie în care a avertizat că toate rezultatele obţinute în timpul discuţiilor ar trebui să fie “bazate pe premiza” nedesfăşurării unui “război comercial”.

“Dacă SUA introduce sancţiuni comerciale, inclusiv tarife, toate realizările economice şi comerciale negociate de cele două părţi vor fi nule”, se precizează în declaraţie, care a fost publicată de agenţia chineză de ştiri de stat Xinhua.

Delegaţia SUA la aceste ultime discuţii a fost condusă de secretarul american al comerţului, Wilbur Ross.

Ross a afirmat anterior că cele două părţi au discutat despre exporturile americane specifice pe care le-ar putea cumpăra China. Însă negocierile s-au finalizat fără o declaraţie comună şi fără ca vreuna dintre părţi să publice alte detalii.

Trump a făcut presiuni asupra Beijingului să reducă surplusul comercial volatil cu SUA, care a ajuns anul trecut la un record de 375,2 miliarde de dolari.

Însă Casa Albă a pus la îndoială cele mai recente discuţii cu Beijingul reînnoind ameninţările cu impunerea tariflor de 25% la unele produse high-tech chineze – tarife în valoare de 50 miliarde de dolari – ca răspuns la plângerile că Beijingul fură sau face presiuni asupra companiilor străine să îi predea tehnologia. China a susţinut că îşi rezervă dreptul de a răspunde acestor ameninţări.

De asemenea, avertismentul Beijingului a fost făcut şi după ce SUA a anunţat săptămâna trecută aplicarea de tarife la importurile de oţel şi aluminiu din Canada, Mexic şi Uniunea Europeană. Decizia Washingtonului a atras un val de nemulţumiri din partea celor mai apropiaţi aliaţi şi a partenerilor săi comerciali majori.

Premierul canadian Justin Trudeau a criticat vineri, 1 iunie, declaraţia Casei Albe potrivit căreia se impune un tarif de 25% la importurile de oţel şi unul de 10% la importurie de aluminiu pentru a proteja securitatea naţională a Statelor Unite.

Trudeau a respins ideea că “oţelul canadian care se află în vehiculele militare din Statele Unite, aluminiul canadian din care se fac avioanele dumneavoastră, este acum o ameninţare”.

“Ideea că noi suntem cumva o ameninţare pentru securitatea naţională a Statelor Unite este destul de insultătoare şi inacceptabilă”, a afirmat Trudeau într-un interviu exclusiv cu Chuck Todd de la emisiunea Meet the Press, difuzată de reţeaua americană de televiziune NBC.

Canada a răspuns anunţului lui Trump cu tarife punitive, luând “cele mai puternice măsuri pe care le-a luat Canada în perioada de după război”, potrivit ministrului canadian de Externe, Chrystia Freeland.

Miniştrii de finanţe din G7 şi-au exprimat sâmbătă “temerile şi dezamăgirea” cu privire la noile tarife anunţate de Trump la importurile de oţel şi aluminiu, avertizând că acestea vor submina comerţul deschis şi vor slăbi încrederea în economia globală.

Miniştrii G7 au cerut Statelor Unite să abandoneze tarifele înaintea summitului din Quebec, care va avea loc în această săptămână.

“Comunitatea internaţională se confruntă cu probleme economice şi de securitate semnificative, care sunt adresate cel mai bine printr-un front unit format din ţările G7”, au declarat miniştrii într-o declaraţie comună publicată de ministrul canadian de Finanţe, Bill Morneau, după o întâlnire de trei zile în Whistler, Canada.

Bruno Le Maire, ministrul francez de Finanţe şi Economie, a fost aspru în evaluarea sa privind acea întâlnire, în cadrul căreia miniştrii s-au confruntat cu secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin.

“A fost o întâlnire G7 tensionată şi dură – aş spune că a fost mai mult o întâlnire G6 plus unul decât o întâlnire G7”, a precizat Le Maire, care a numit tarifele impuse de SUA ca fiind nejustificate.

Înaintea recentelor ameninţări ale Casei Albe, tensiunile comerciale sino-americane au părut să se calmeze după ce Beijingul a promis în 19 mai, la finalul unei alte runde de discuţii în Washington, că va “mări în mod semnificativ” achiziţionările de servicii şi produse agricole, energetice şi de altă natură americane.

Mnuchin a declarat la acea vreme că disputa a fost “amânată” şi că mărirea tarifelor va fi amânată. Dar acel armistiţiu a părut să se prăbuşească după anunţul surpriză făcut săptămâna trecută de Trump.

La rândul său, secretarul american al Apărării, James Mattis, a criticat sâmbătă Beijingul pentru plasarea unor sisteme de arme pe insulele artificiale chineze din Marea Chinei de Sud.

Mattis, care a luat cuvântul la un forum de securitate internaţional din Singapore – Dialogul de la Shangri-La – şi care urmează să viziteze Beijingul în această lună, a afirmat: “Politica Chinei în Marea Chinei de Sud este în contradicţie cu deschiderea promovată de strategia noastră şi pune sub semnul întrebării obiectivele mai ample ale Chinei”.

He Lei, directorul delegaţiei chineze la Dialogul de la Shangri-La, a afirmat că insulele respective sunt teritorii chineze şi că este “dreptul suveran şi legal al Chinei să plaseze acolo” soldaţi şi arme.

“Considerăm că orice ţară care încearcă să creeze disensiuni în legătură cu acest lucru, de fapt interferează cu problemele noastre interne”, a adăugat He Lei, care este şi vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Militare în cadrul Armatei de Eliberare a Poporului.