Wagashi, impresionantele dulciuri japoneze care se mănâncă cu cele 5 simţuri [video]

Wagashi
Wagashi (captură video Youtube)

Wagashi nu se mănâncă doar cu gura, ci şi cu ochii şi urechile. Cel puţin aşa spune Toshi Honpo, un magazin de dulciuri cu peste 150 de ani de istorie în Gifu, o prefectură din centrul oraşului Honshu, la sud de Hokkaido, Japonia.

Duciurile Wagashi sunt o „artă integrantă a celor cinci simţuri umane [...] Trebuie să ne ascuţim simţurile artistice astfel încât să putem aprecia cu vederea, cu mirosul, cu auzul şi cu pipăitul, mai mult decât cu gustul”.

Pentru a înţelege mai bine, Toshi Honpo explică pe site-ul său de ce wagashi intră mai întâi prin ochi. Tradiţia dictează că dulciurile wagashi au forme inspirate în natură, în special relaţionate cu fructe, flori sau nuci de sezon.

În ceea ce priveşte celelalte simţuri, wagashi sunt realizate cu foarte puţine ingrediente care, atunci când sunt combinate, creează o mulţime de mirosuri şi texturi detectabile cu gustul şi atingerea gurii: făină de orez, care se transformă într-o masă lipicioasă numită mochi; fasole azuki fiartă, care se zdrobeşte până când se transformă într-o pastă amestecată cu zahăr; algele cunoscute sub numele de agar-agar şi unele fructe şi flori.

"Fragede, alunecoase, vaporoase, dense, elastice", este modul în care sunt descrise texturile de către jurnalista Ligaya Mishan, în The New York Times Style Magazine.

Auzul este stimulat de însăşi numele său, deoarece fiecare wagashi îşi are numele derivat dintr-un fenomen sezonier sau un cuvânt dintr-un vers, iar oamenii „îşi pot folosi imaginaţia pentru a vizualiza peisaje naturale sau o scenă dintr-o poveste celebră sau un eseu clasic”.

Un wagashi nu trebuie să fie nici prea dulce şi nici prea simplu, pentru că „trebuie să existe un bun echilibru între dulceaţa unui produs de cofetărie şi amărăciunea matcha, ceaiul verde servit împreună cu wagashi [ ...] parfumul lui wagashi trebuie să fie subtil, pentru a nu deranja pe cel al ceaiului".

Wagashi
Wagashi (captură video Youtube)

Cu toate că astăzi wagashi sunt prezentate în diverse forme moderne pe reţelele de socializare, multe persoane încearcă să rămână ancorate la confecţionarea lor tradiţională ancestrală.

De exemplu, familia Fukushima are un magazin de wagashi în Tokyo, care produce numai modele tradiţionale, în special pe bază de flori de sezon, aşa cum se poate viziona în clipul video de mai sus.

Toshio Fukushima face parte din a cincea generaţie a familiei care lucrează în magazin şi povesteşte că denumirea de wagashi vine de la cuvintele „wa”, care se referă la Japonia, şi „gashi”, care înseamnă dulce.

În plus, încă din 1867 foloseşte o carte de bucate pe care familia o preţuieşte ca pe o comoară, iar pentru a asigura un design perfect folosesc doar modele de lemn, pentru a asigura uniformitatea celor aproximativ 200 de modele de wagashi care se vând în magazinul său.

Cu toate acestea, în ciuda tuturor eforturilor depuse pentru crearea lor şi a faptului că unii consideră că este trist să mănânci ceva atât de frumos, wagashi sunt condamnate să fie efemere.

Ligaya Mishan scrie în articolul său: „Dintre toate calităţile care definesc wagashi, cea mai pregnantă ar putea fi aceea de efemeritate. Cea mai înaltă formă de wagashi este jounamagashi: un dulce condamnat la cea mai scurtă viaţă pentru conţinutul mare de umiditate. Nu poate fi preţuit deoarece trebuie mâncat imediat. Atât de multă artă investită în ceva atât de trecător”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style