Vosganian: Ordonanţa privind concedierile la firmele de stat din energie, cerută de sindicate

Ministerul Economiei, conferinţă de presă susţinută de Varujan Vosganian, ministrul Economiei. (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
28.02.2013

Ordonanţa despre care s-a tot vorbit în ultimele zile, referitoare la concedieri masive la firmele de stat din domeniul energiei, a fost cerută de sindicate, a precizat ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Actul respectiv cuprinde măsurile de protecţie socială pentru persoanele care vor fi concediate şi este necesară aprobarea ei de urgenţă pentru a se prelungi cadrul legal.

"Cei care au solicitat ca acest act normativ să fie urgentat au fost reprezentanţii sindicatelor, care au cerut prelungirea cadrului legal pentru persoanele care ar putea fi disponibilizate. (...) Ordonanţa reia textul Ordonanţei 116/2006 care a suportat câteva modificări succesive. Forma consolidată prevede elemente noi de drepturi salariale", a declarat Vosganian.

Ordonanţa nu aduce nimic nou, ci prelungeşte valabilitatea măsurilor care erau cunoscute deja, a precizat ministrul.

Proiectul de ordonanţă a fost inclus în programul legislativ al Guvernului, comunicat de la înfiinţarea Ministerului Economiei. Responsabilii din Ministerul Economiei au retras de pe site proiectul ordonanţei de urgenţă privind protecţia socială a persoanelor care urmau să fie concediate din companiile energetice, în urma solicitării lui Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor