Vocea lui Crin Antonescu, în consonanţă cu Vocea Rusiei, afirmă Andrei Chiliman

Andrei Chiliman (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
23.04.2013

Într-un discurs susţinut la evenimentul de lansare a Iniţiativei România Liberală, primarul Sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman, a afirmat luni că nu şi-a imaginat în 1990 "că vocea preşedintelui PNL va consona peste 23 de ani cu vocea Rusiei" sau că unicul scop al preşedintelui PNL de azi va fi acela de a ajunge cu orice preţ candidatul la prezidenţiale al "partidului lui Ion Iliescu".

"Nu mi-am imaginat în 1990 că peste 23 de ani preşedintele PNL şi nu Ion Iliescu va numi politică de tomberon afirmarea şi promovarea valorilor liberale. Nu mi-am imaginat atunci că unicul scop în viaţă al preşedintelui PNL va fi să ajungă cu orice preţ candidatul la prezidenţiale al partidului lui Ion Iliescu. Nu mi-am imaginat că vocea preşedintelui PNL va consona peste 23 de ani cu vocea Rusiei", a declarat Andrei Chiliman.

Edilul a adăugat că această stare de fapt reprezintă o consecinţă a crizei morale profunde în care se află România de 23 de ani, pentru care trebuie să-şi asume responsabilitatea politicienii.

"Politicienii sunt principalii responsabili ai crizei morale din societatea românească. Regret că PNL, din care fac parte, nu a afirmat mai ferm valorile vechilor liberali. Dar timpul nu e pierdut. Iniţiativa România Liberală îşi propune să recupereze şi promoveze aceste valori", a precizat Chiliman.

La evenimentul de lansare a Iniţiativei România Liberală au fost prezenţi luni, printre alţii, Teodor Meleşcanu, Theodor Paleologu, Sever Voinescu, Aurelian Pavelescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Andrei Chiliman, Diana Tuşa, Dan Cristian Popescu şi Iulian Crăciun.

Iniţiativa România Liberală ar putea colabora cu Mişcarea Populară

Membrii Iniţiativei România Liberală ar putea colabora cu democrat-liberalii de la Mişcarea Populară, a anunţat primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, la lansarea noii formaţiuni care a avut loc luni. Acesta i-a invitat pe toţi cei care sunt de dreapta şi doresc să îşi spună cuvântul să vină la Iniţiativa România Liberală.

"Nu discutăm aici de colaborări politice. Noi aici nu ne-am întâlnit ca să discutăm, noi am lansat o fundaţie, Iniţiativa România Liberală e o platformă de dezbateri în jurul unor idei, principii, politici, în niciun caz nu în jurul unor oameni. Ca atare, toţi cei care doresc să îşi spună cuvântul pe partea dreaptă sunt bineveniţi în cadrul Iniţiativei", a precizat Chiliman.

Iniţiativa are statutul de fundaţie, la fel ca Mişcarea Populară, iar liderul liberal a afirmat că va rămâne aşa, iar el va face în continuare parte din PNL.

Contre între Antonescu şi Tăriceanu

Precizarea lui Chiliman vine după ce preşedintele PNL Crin Antonescu i-a criticat pe liberalii care au realizat Iniţiativa, precum şi pe Călin Popescu Tăriceanu care i-a susţinut. Antonescu a declarat că suportă "cu stoicism" afirmaţiile lui Călin Popescu Tăriceanu care face parte din PNL şi nu dintr-o "bigamie politică" cu Forţa Civică. Tăriceanu apreciase drept "deplorabilă" atitudinea preşedintelui PNL faţă de Iniţiativa România Liberală.

"Este dreptul domniei sale la opinie, eu m-am obişnuit cu aceste atacuri şi din partea domnului Tăriceanu şi din partea altora, le suport cu stoicism, n-aş putea spune cu plăcere, dar le suport. Singura chestiune este cea pe care am spus-o mai devreme, ori în PNL, ori în construcţii cu Forţa Civică, cu Ungureanu sau cu alţii. În rest, domnul Tăriceanu, câtă vreme e în PNL şi nu într-o formulă de bigamie politică, poate să spună orice", a precizat Antonescu.

Ameninţări cu excluderea

Liderul PNL a mai afirmat că nu este de acord cu cei care susţin sau sunt membri ai Iniţiativei, dar în acelaşi timp au şi calitatea de membri de partid. "Nu există o formulă prin care cineva să fie şi membru al PNL şi membru, implicat, susţinător, adică ... e ca şi cum ai fi şi membru al PNL şi mare simpatizant al PDL. Nu se poate", a explicat Antonescu.

Liberalii care vor face parte din Iniţiativă ar urma sa fie excluşi din partid pentru că militează împotriva PNL şi conducerea partidului nu acceptă "bigamia politică" pentru ca aceasta înseamnă promiscuitate.

"Că e mare, că e mică, fundaţia, aşezământul respectiv - cum doriţi să-i spuneţi - nu dăunează PNL. Că PNL, soarta sa, scorul său politic, reuşitele sale sau nereuşitele sale nu pot fi influenţate de astfel de grupuscule fără legitimitate, fără consistenţă, aşa cum există informaţiile. Altceva însă trebuie spus foarte limpede. Este inacceptabil ca vreun membru al PNL să facă parte, să susţină, să se asocieze în vreun fel cu un grup de oameni al cărui document fondator şi fundamental este îndreptat în totalitate împotriva PNL, nici măcar a preşedintelui PNL, ca de obicei. Este pur si simplu un micuţ şi plicticos manifest anti-PNL", a susţinut Antonescu.

Luni a fost lansată Platforma politico-civică Iniţiativa România Liberală, ai cărei membri fondatori sunt Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Diana Tuşa, Dan Cristian Popescu şi Iulian Crăciun. La eveniment au fost invitaţi să participe Mihai Răzvan Ungureanu şi Sever Voinescu.

"Luni, 22 aprilie, în ziua în care se împlinesc 23 de ani de la debutul mitingului pentru libertate din Piaţa Universităţii, va avea loc lansarea platformei politico-civice Iniţiativa România Liberală. Într-o societate românească marcată de criza economică, instituţională şi morală, într-o societate în care oamenii care produc cel mai mult sunt cel mai puţin reprezentaţi politic, Iniţiativa România Liberală promovează valorile liberalismului clasic: libertatea politică a individului, libertatea de iniţiativă economică, proprietatea privată, responsabilitatea personală, conservatorismul moral şi statul de drept", se arată într-un comunicat de presă.

Scopul Iniţiativei România Liberală este iniţierea unui dialog între oamenii cu valori autentic liberal-conservatoare, din mediul politic, civic sau încă neimplicaţi politic, în scopul identificării celor mai bune soluţii de construire a unei oferte politice credibile pentru românii liberali, au precizat iniţiatorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor