Virtutea unui fiu readuce armonia în familie

Într-o noapte geroasă de iarnă, Min Deren se pregătea să îşi ducă cei doi fii mai mari în Satul de Est. Urmau să asculte discuţia prietenilor tatălui despre poezii pline de înţelepciune şi cunoaştere. Fiul său cel mai mic, un bebeluş, rămase acasă cu mama sa.

Lecţiile morale au început imediat după ce au plecat de acasă, când traversau un câmp îngheţat. Min Deren zise: „Fiii mei, ţineţi minte cuvintele tatălui vostru. Ca să fii un om bun în lume, trebuie să ai întotdeauna în gând o disciplină de bază: iubirea şi grija faţă de ceilalţi.

Să aveţi curtoazie faţă de vecini, supunere filială faţă de părinţi, şi, ca fraţi, ar trebui să fiţi iubitori, serviabili şi respectuoşi unul faţă de celălalt. Să lucraţi cu sârguinţă, să studiaţi şi să nu leneviţi, pierzând timpul cu jocuri. Nu fiţi nerăbdători şi nici să nu îi priviţi pe alţii de sus.”

„Fiţi modeşti, prudenţi şi politicoşi când ne vom întâlni cu prietenii mei acolo, în Satul de Est şi vom vorbi despre poezie. Nu lăsaţi oamenii să râdă de mine ca de un tată ce pare să nu îşi poată disciplina copiii.”

Fiul mai mare al lui Min Deren, Ziqian, a spus atunci: „Tată, tăietorul de lemne s-a rătăcit pe drumul spre casă, iar păsările caută neliniştite mâncare pentru a o duce la cuib. Vântul şuierător, înţepător de rece, îmi aruncă în faţă fulgi de zăpadă. Tremur de frig ca şi cum aş fi scăldat în apă rece, din creştet până în picioare.”

„Ah, tată, îmi este atât de frig. Hai să ne întoarcem acasă. Ne putem întâlni cu prietenii tăi într-o altă zi?”

„Tatăl tău şi-a dat cuvântul şi a stabilit deja întâlnirea cu ei. Dacă nu mergem astăzi, înseamnă că nu ne ţinem de cuvânt. Virtutea fundamentală a unui om este să se ţină de cuvânt.”

„Tată, eu...eu...””

„Ha! Eşti mai tânăr decât mine, însă nu suporţi nici măcar atât de puţin frig. Cum poţi deveni o persoană folositoare, care să joace un rol valoros în viitor? Încalecă şi hai să mergem!”

„Tată, te rog, îmi este prea frig ca să mai suport. Să ne întoarcem acasă şi să mergem în altă zi, tată. Te rog, tată!”

Min Deren se întoarse către fiul mai mic, intrebandu-l: „Yingge, spune-mi, îţi este frig?”

„Nu, tată. Simt doar puţin rece la mâini şi la urechi. În rest, chiar am transpirat puţin.”

Min Deren se întoarse către Ziqian: „Deci, tu...tu... lasă că te biciuiesc eu, neruşinatule!”

„Noi trei mergeam împreună ca să ne întâlnim prietenii mei şi să discutăm despre poezii, însă, numai ţie îţi este teamă de frig. Trebuie să fii leneş şi nedornic să înveţi. Nu vrei să mergi şi, pur si simplu, cauţi scuze. Îţi dau eu o lecţie pentru asta!”

Biciul lui Min Deren lovi haina băiatului şi bucăţi de alge uscate începură a zbura prin aerul rece al nopţii.

Yingge strigă: „Alge! Alge! Tată, firele zboară de la Ziqian!”

Min Deren se repezi să privească hainele lui Ziqian şi apoi pe cele ale lui Yingge. Hainele lui Ziqian aveau căptuşeala din alge uscate, în timp ce ale lui Yingge aveau o căptuşeală de bumbac.

„Ah, fiul meu, am crezut că tu, fiul meu, a cărui mamă a murit pe când erai un copilaş, vei avea suficientă mâncare şi haine călduroase, şi pe cineva care să aibă grijă de tine, aşa că m-am căsătorit cu mama ta vitregă. Cine ar fi ştiut că bietul meu băiat, care şi-a pierdut mama, suferă atât de mult? Fiule, îţi poţi învinovăţi tatăl după plac.”

„Tată, te rog, nu te îngrijora sau supăra pentru asta.”

Min Deren zise: „În sufletul meu o învinovăţesc numai pe Li Xiuying. Să facă un lucru atât de crud pe la spate!” Să trateze aceiaşi copii diferit, îmbrăcându-l pe unul cu bumbac şi pe celălalt cu alge uscate! Dacă nu te-aş fi biciuit, aş fi continuat să rămân orbit de visul meu.”

„Nu mai vreau să beau vin, să mă bucur de zăpadă şi să vorbesc despre poezii. Mă îndrept spre casă, unde voi rezolva situaţia cu Li Xiuying.”

„Yingge, du-te la bunica ta pentru a-i cere bunicului să vină îndată la noi acasă.”

Acasă la Min Deren

Cu bebeluşul în braţe, Li Xiuying cânta suav: „Am avut grijă de toate timp de 13 ani. Un soţ iubitor şi soţia sa – nu ne-am certat niciodată. Sper numai ca fiii mei să devină oameni de seamă. Atunci, ceilalţi mă vor admira pentru cât de bună sunt ca soţie. Îl favorizez pe Yingge numai un pic, însă toată lumea e la fel: îşi iubeşte mai mult propriii copii!”

Li Xiuying îşi spuse: „Bebe, atât de liniştit dormi! Un vânt rece vine pe fereastră, lovind trupul precum gheaţa, pătrunzându-te până la os. Soţul a luat doi copii până la Satul de Est. Cu o asemenea ninsoare puternică, trebuie să fie greu de călătorit. Totuşi, Yingge poartă bumbac. Cu toate astea, tot îmi fac griji pentru el. Puiul meu, cum poate suporta frigul? De-abia aştept sa să întoarcă!”

Min Deren şi Ziqian atunci intrară.

„A, v-aţi întors.”

Min Deren răspunse: „Da, m-am întors.”

Ziqian făcu o plecăciune: „Mamă!”

Li Xiuying zise: „O, tată, unde este Yingge?”

„L-am pus să facă ceva.”

Li Xiuying întrebă apoi: „Ce s-a întâmplat? De obicei eşti vesel, însă astăzi pari atât de supărat. Cine te-a supărat?”

„Tu!”

„De ce?”

„Ascultă-mă: sunt Ziqian şi Yingge fraţi?”

„Da.”

„Atunci de ce fratele cel mare poartă fibre de alge, iar cel mic, bumbac?”

„Astăzi te-ai întors cu o grămadă de întrebări. Sunt aşa de neliniştită. Eu am grijă de întreaga familie. Te poţi duce să îi întrebi pe vecini dacă sunt o soţie bună sau nu.”

„Nu schimba subiectul! Ţi-am pus o singură întrebare. De ce poartă unul bumbac, iar celălalt alge?

„De 13 ani l-am crescut, având grijă de el şi pe vreme rece şi pe vreme caldă, şi i-am făcut loc în inima mea.”

„Oh, pari să fii o persoană atât de bună, cum rar se mai găseşte! Deci, consideri că te porţi cu Ziqian ca şi când ai fi mama lui adevărată?”

„Desigur!”

„Chiar şi acum mai îndrăzneşti să încerci a mă orbi şi a mă înşela cu vorbe frumoase!”

„Vino aici, Ziqian, îngenunchează şi las-o pe mama ta vitregă să vadă ce hainele porţi!”

Min Deren şi Li Xiuying se priviră cu mânie unul pe celălalt peste capul lui Ziqian, aşezat în genunchi.

Yingge intră cu bunicul său şi toată lumea îl întâmpină reverenţios.

Aceasta este sfârşitul primei părţi. Partea a doua va apărea în zilele următoare.