Viorica Dăncilă anunţă că PSD va depune moţiune de cenzură anti-Orban

Claudiu Manda si Viorica Dancila
Claudiu Manda si Viorica Dancila (Epoch Times România)

Fostul premier Viorica Dăncilă a anunţat marţi seară, într-o emisiune TVR, că PSD vrea să depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban.

Întrebată dacă a discutat în Comitetul Executiv Naţional despre depunerea unei moţiuni de cenzură şi dacă s-a agreat un calendar în acest sens, şefa PSD a replicat:

"Da. Este normal ca PSD să depună o moţiune având în vedere programul de guvernare, având în vedere programul de austeritate pe care vrea să îl implementeze Guvernul Orban. Am promis că vom face o opoziţie foarte activă, am promis că nu vom lăsa să fie sancţionaţi nici pensionarii, nici salariaţii şi nici să vedem măsurile antiromâni pe care le ia acest Guvern. Noi am luat măsuri pro oameni, pro români.

Vedem că acum măsurile pe care vor să le ia sunt împotriva românilor. Au ieşit public şi au spus: nu mai vrem vouchere de vacanţă, nu mai vrem Agroalimentară Unirea, nu mai vrem programul Tomate, salariu minim vedem dacă îl mai creştem. Noi am avut deja Consiliul Naţional Tripartit, am vorbit şi cu patronatele şi cu sindicatele şi am găsit formula astfel încât să putem face acest lucru".

Liderul PSD pretinde că liberalii "îşi dau mai mereu cu stângul în dreptul".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne