Victoria lui Hollande marchează o nouă etapă a politicilor economice în Europa (revista presei spaniole)

Francois Hollande. (PATRICK KOVARIK / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
07.05.2012

Victoria candidatului socialist, François Hollande, la alegerile prezidenţiale din Franţa, unde l-a învins pe rivalul conservator, actualul preşedinte, Nicolas Sarkozy, se află în atenţia cotidienelor spaniole de luni, care scriu pe primele pagini ale ediţiilor tipărite nu numai despre rezultatele scrutinului, cât şi despre repercusiunile acestora asupra politicilor de austeritate şi control fiscal din Europa.

Hollande propune o altă Europă, consideră cotidianul El Pais, care are vederi apropiate stângii politice. Publicaţia arată că victoria socialistului Hollande la alegerile prezidenţiale din Franţa marchează de fapt începutul unui nou ciclu pentru stânga politică europeană, dar şi un discurs diferit asupra creşterii în Uniunea Europeană. 'Acum cheia este să ne putem orienta către creştere în UE', citează El Pais din declaraţiile lui Hollande. 'În toate ţările se află acum popoare care au noi speranţe, mulţumită nouă', a mai spus el.

De cealaltă parte, cotidianul El Mundo, apropiat dreptei politice, scrie luni pe prima pagină a ediţiei tipărite că victoria socialistului Hollande marchează nesiguranţă în UE. Cotidianul menţionat remarcă faptul că niciun alt scrutin prezidenţial din Franţa nu a fost urmărit atât de îndeaproape în Europa, pentru că niciodată nu a avut astfel de repercusiuni asupra continentului, şi că de data aceasta, alegătorii din Franţa l-au ales pe François Hollande pentru preşedinţia Republicii, pedepsindu-l pe conservatorul Nicolas Sarkozy pentru măsurile de austeritate.

Victoria lui Hollande înseamnă îndoieli în Europa, scrie şi cotidianul ABC, şi notează faptul că rezultatele obţinute de candidatul socialist, care l-a învins pe Sarkozy cu o diferenţă de 3,3 puncte procentuale, este în măsură să reaprindă discuţiile asupra politicilor de austeritate pe care le vrea Germania. În primul său discurs de la cunoaşterea rezultatelor alegerilor, François Hollande a anunţat că va conduce ţara cu un mandat de unitate naţională, cu ambiţii de reforme în Franţa şi în Europa, mai consemnează cotidianul spaniol.

Viitorul Europei se află în mâinile lui Merkollande, anunţă şi cotidianul La Razon pe prima pagină, şi scrie de asemenea cum Franţa a votat pentru schimbare, favorizând dezbaterea, în UE, cu privire la politicile de austeritate cerute de Germania. Hollande a câştigat Palatul Elysée pentru stânga franceză după 17 ani în opoziţie, şi a promis o schimbare pentru Europa, în vreme ce Sarkozy nu a reuşit să mobilizeze votul Marinei Le Pen, indicând că a făcut totul pentru a-i salva pe francezi de criză şi efectele ei.

Cotidianul catalan El Periodico anunţă de asemenea victoria socialistă la prezidenţialele din Franţa, şi arată că ţara virează la la stânga, după victoria lui Hollande. Cu 51,6% din voturi, rezultatele scrutinului prezidenţial din Franţa pot pune la îndoială politica de austeritate a lui Merkel şi marchează începutul unei etape noi în Europa, consideră cotidianul menţionat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor