Vicepreşedintele PER demisionează după intrarea lui "Mitralieră" şi Pleşoianu în partid: Nu pot fi colegă cu ei

Cătălin Rădulescu în timpul unei conferinţe de presă la sediul PER, 28 octombrie 2020 (Screenshot)
D.B.
29.10.2020

Magdalena Bistriceanu, purtător de cuvânt şi vicepreşedinte al Partidului Ecologist Român (PER), a anunţat, joi, că demisionează, în semn de protest faţă de primirea în partid a celor trei expulzaţi din PSD - Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu şi Cătălin Rădulescu, zis "Mitralieră". Bistriceanu argumentează că nu poate fi colegă cu persoane “pe care le-am blamat ani de zile şi care au călcat în picioare Justiţia”.

“Azi am decis să demisionez din Partidul Ecologist Român şi, totodată, din funcţia de purtător de cuvânt şi vicepreşedinte al partidului. Motivul?! Nu pot fi colegă cu personaje pe care le-am blamat ani de zile şi care au călcat în picioare Justiţia. Decizia vine ca urmare a faptului că nu mă regăsesc în noua structură a partidului şi nu-mi pot asuma mesajele livrate cetăţenilor. Întotdeauna am fost fermă, mi-am asumat toate acţiunile, şi nu m-am cramponat de funcţii. Consider că este de bun simţ faţă de toţi cei care, de-a lungul timpului, m-au susţinut să fac acest pas. Mulţumesc tuturor celor care mi-au acordat încredere şi m-au votat”, a scris fostul lider PER, pe pagina de Facebook.

Totodată, Bistriceanu a ţinut să mulţumească “echipei din campania de la Alegerile locale” şi şi-a exprimat satisfacţia că “am avut mai multe voturi ca Ilan Laufer, Alex Coită, Bogdan Stanoievici, Radu Moraru şi asta datorită vouă”.

“Rezultatul obţinut la Primăria Capitalei mă onorează şi ştiu că am făcut tot ce a depins de mine pentru asta. Ţinem aproape!”, a conchis fostul vicepreşedinte PER.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor