Vicepremierul Ungariei: Relaţiile cu România s-au deteriorat în 2015

Marcat de declaraţiile incendiare ale premierului Ponta în perioada când Budapesta ridica garduri pentru a opri valurile de refugiaţi, anul 2015 a reprezentat o deteriorare a relaţiilor ungaro-române.
Zsolt Semjen
Zsolt Semjen (orientpress.hu)

Relaţiile interstatale ungaro-române s-au deteriorat în 2015, la fel şi legăturile guvernului român cu comunitatea etnică maghiară din România, în timp ce guvernul de stânga al lui Victor Ponta "a distrus deliberat" ceea ce a fost construit în timpul guvernelor precedente, a declarat viceprim-ministrul ungar Zsolt Semjen, relatează Agerpres.

În cadrul aceluiaşi discurs, Semjen a lăudat politica Budapestei faţă de maghiarii de peste hotare, adăugând că a fost "probabil, anul cel mai de succes."

Oficialul ungar a apreciat că programele lansate de guvernul său în ultimii cinci ani au fost realizate "fără obstacole" şi a remarcat că în timp ce Slovacia şi România sunt membri ai Uniunii Europene şi comunităţile lor etnice maghiare au acces de asemenea la resursele UE, guvernul ungar a continuat să-şi concentreze asistenţa financiară spre maghiarii din Serbia şi Ucraina, în 2015, a mai spus Semjen.

Semjen a reamintit că guvernul de la Budapesta a lansat un program de dezvoltare economică fără precedent de 50 miliarde de forinţi (160 milioane euro) în Voivodina, nordul Serbiei şi a precizat că ţara sa doreşte să facă injecţii de capital similare în regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei, însă statul ucrainean a respins planul, a mai precizat viceprim-ministrul ungar.

Reamintim că în 2015 relaţiile Budapesta-Bucureşti au devenit deosebit de tensionate după ce fostul premier Ponta a acuzat Ungaria de xenofobie, afirmând că autorităţile de la Budapesta îi tratează pe refugiaţi "cu bâta şi înseriat".

În replică la declaraţia premierului român, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, i-a cerut acestuia să înceteze să mai "lanseze minciuni la adresa Ungariei", adăugând că probabil crizele politice interne care au zguduit poziţia lui Victor Ponta l-au determinat pe acesta să facă declaraţii "extremiste şi mincinoase".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne