Vezi părerea oamenilor despre sistemul de învăţământ din România

Ioana Statescu
19.09.2012

"Se schimbă prea multe, prea des", este părerea împărtăşită de majoritatea celor intervievaţi cu privire la soarta învăţământului din România. "Profesorii nu sunt prea bine pregătiţi şi nu mai au autoritate în faţa elevilor". De cealaltă parte, există păreri care susţin că educaţia începe în familie, la vârste fragede şi tocmai de aceea, aportul părinţilor în educaţia celor mici ar trebui să fie mai mare, la fel şi atenţia pe care aceştia o acordă, în momentul de faţă instruirii propriilor copii.

Bacalaureatul şi clasa pregătitoare au fost principalele nemulţumiri ale respondenţilor, precum şi principalele aspecte asupra cărora decidenţii ar trebui să acorde mai multă atenţie, în viziunea intervievaţilor. De asemenea, s-a vorbit şi despre ameninţarea că sistemul educaţional din România se transformă într-un sistem corupt, în care cunoştinţele elevilor nu primează.

Reporterii The Epoch Times i-au întrebat pe bucureşteni ce părere au despre sistemul de învăţământ din România, la ora actuală şi ce ar modifica, dacă ar fi puşi în postura de a schimba sistemul educaţional din ţara noastră. Mai jos, aflaţi părerile celor intervievaţi.

“Se schimbă prea multe, prea des. Copiii cred că sunt un pic perturbaţi din activitate. Şcoala cred că nu mai e cum era odată, pe vremea mea, prin anii 90 şi primii din 80. Şi cred că nici profesorii nu mai au autoritate în faţa elevilor. Din păcate, cred că elevii sunt ceva mai obraznici decât ar trebui să fie. Şi cred că profesorii nu mai sunt atât de bine pregătiţi cum erau profesorii de pe vremea mea. Cred că se vede asta şi în rezultatele pe care le primesc la examenele pe care le susţin. Rezultatele la examenul de bacalaureat din ultimii doi ani cred că reflectă chiar realitatea care ne înconjoară. Nu ştiu ce aş putea schimba… În primul rând, ar trebui umblat un pic în mentalitatea oamenilor. Ar trebui ca părinţii să se ocupe mai mult de copii. Din păcate, cred că părinţii nu mai au timpul necesar pentru educaţia copiilor şi asta se vede”.

***

“Învăţământul din România nu că e prost, e foarte prost! Fiecare ministru a venit cu o idee. Nu mai avem învăţători, nu mai avem profesori, acum totul e cu bani, nu pune suflet sa îl înveţe pe copil. Dacă nu învaţă copilul, profesorul îl meditează acasă şi ia nişte bani. Ce să vă mai spun?! Despre şcoală mă doare sufletul!. Nu se face! Şi când vorbesc de şcoală vorbesc de medicină de toate. Eu am suferit un accident şi era un doctor stagiar atât de supărat că nu era plătit bine şi vroia să plece în străinătate. Mă doare sufletul! Şi noi poporul român avem nevoie de astfel de medici”.

***

“Nu am o părere foarte bună despre sistemul de învăţământ din România. Au nişte şcoli vai de mamă şi de om, cu toalete ascunse, nici nu pot să spun că poate să se ducă un copil la toaleta aceea. E groaznic. Mulţi copii se îmbolnăvesc de la aşa ceva!”

***

“Părerea mea despre sistemul de învăţământ din România este că prea îşi bate joc de copiii aceştia mici. Pe timpurile noastre, copiii ştiau că făceau grădiniţă, de la grădiniţă intrau în clasa primară, după aceea gimnazială, apoi care avea posibilitate mergea mai departe la facultate. Care nu, mergeau la şcoli profesionale, învăţau o meserie, ori acum copiii nici nu mai ştiu ce să înveţe. Îl ia de la grădiniţă, îl zăpăceşte, în loc sa îl lase să termine grădiniţa, până împlineşte vârsta de 6 -7 ani. Ca şi pe timpul ăla s-au dat copiii la şcoală de la 6 ani. Care era mai dotat era selectat de la grădiniţă şi putea să urmeze clasa întâi. Acela care înţelegea puţin mai greu, era lăsat până la 7 ani şi mergea foarte bine sistemul de învăţământ, ori acum, cu părere de rău, cum vine câte un ministru, unu vrea aşa, unu aşa şi îi termină pe copii!”

***

“Acum au gândit bine examenul de bacalaureat. Unii care vor BAC profesional, adică cei care nu vor să meargă mai departe să facă o facultate, se axează doar pe o meserie. E foarte bine, pentru că cei care învăţau la sistemele serale de învăţământ, cum era pe timpul celălalt, cu frecvenţă redusă, sau cu plată, nu învaţă carte ca unu care învaţă la zi, se duce zilnic, face materiile regulat. Pe când cel de la seral sau de la frecvenţă redusă ce carte învaţă ca să ajungă el să facă facultate? Deci sistemul asta de BAC profesional şi cel de stat la care să meargă cei care vor să meargă la facultate e foarte bun”.

***

“Schimbat!? Profesorii! În ziua de astăzi nu mai învaţă, adică nu îşi dau interesul să îi înveţe pe elevi carte. Care învaţă, bine, care nu, îl lasă la voia întâmplării şi din cauza asta învăţământul merge foarte prost. Nu mai există aceeaşi motivaţie în primul rând, din cauza salariilor. Dacă ar fi atribuit un profesor cum se cuvine şi-ar da interesul, ar învăţa elevul carte cum era pe timpul celălalt, se ocupa de tine indiferent ce stare materială aveai. Că erai sărac, că erai bogat, în faţa profesorului erai acelaşi. De multe ori cel mai sărac era mai deştept decât cel care avea posibilităţi materiale. În ziua de astăzi se uită dacă ai posibilităţi materiale, pentru că au ca avantaj şpaga”.

***

“Am o părere foarte, foarte proastă despre şcoala românească. Aceşti conducători... ei nu au făcut şcoli. Vor numai să distrugă această ţară şi prin acest lucru, distrugerea învăţământului. De exemplu acea diplomă cumpărată cu bani….. Acea diplomă este un fel de a distruge învăţământul. Pur si simplu. Nu e posibil să cumperi o diplomă cu bani. Păi ce eşti la piaţă?! Cumperi o diplomă!? La 25 de ani are doctorat, şi el nu ştie cu buletinul în mână cum îl cheamă”.

***

“Nepoţica mea este în Anglia. Învaţă la o grădiniţă privată, care costă destul de mult. În jur de 1650 de lire. Programul este de la 8 la 17.30. Are asigurată masă, somn. Sistemul îmi place cum este acolo. Fiica mea a schimbat grădiniţa şi aceasta este mult mai competentă şi este foarte bine. Jocuri, chiar la un an jumătate, jocuri, desene, îi stimulează, au grijă de ei chiar foarte bine. Fiica mea a terminat şcoala pe vremea lui Ceauşescu. Sistemul de învăţământ, după părerea mea, pentru că şi eu am făcut facultatea pe vremea aceea, era foarte bine pus la punct, se dădea importanţă, era seriozitate şi din partea elevilor şi a cadrelor care ne conduceau. Ca dovadă mulţi străini veneau şi făceau facultatea de medicină la noi, care era recunoscută. Acum înţeleg că poate trebuie schimbat sistemul de gândire. Totul ţine de cei care ne conduc şi de cum privesc sistemul învăţământului în ţara noastră. În Anglia am văzut că se dă importanţă acestui sistem şi se depun eforturi. Acolo au toate metodele să te atragă, să fie cât mai bine. Acceptă şi idei de la părinţi."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor