USR, victorie mare la CCR: Iniţiativa "Fără Penali în funcţii publice" a fost validată

Farmaciştii strâng semnături pentru iniţiativa Fără Penali în funcţii publice
Farmaciştii strâng semnături pentru iniţiativa Fără Penali în funcţii publice (Facebook)

Curtea Constituţională a României a validat marţi constituţionalitatea iniţiativei „Fără Penali în funcţii publice”. Decizia CCR a fost luată cu unanimitate de voturi.

Următorul pas va fi intrarea iniţiativei în circuitul parlamentar, cu dezbateri în comisii şi vot în plenul Camerei Deputaţilor şi Senat, pentru ca după aceasta, să fie organizat un referendum decizional care trebuie să aibă cvorum şi vot majoritar. Referendumul trebuie să fie organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Preşedintele USR Dan Barna este de părere că “decizia de astăzi a Curţii Constituţională arată încă o dată că iniţiativa Fără Penali trebuie să fie în Constituţie”.

„Fără Penali este dorinţa a un milion de români care vor o Românie îndreptată spre dezvoltare, iar primul pas este ca în fruntea ţării să nu mai fie persoane condamnate penal pentru fapte de corupţie. Îmi exprim încrederea că va fi votată şi sprijinită de parlamentarii tuturor partidelor politice, asemeni cetăţenilor care au semnat iniţiativa“, spune Barna.

Amintim că iniţiativa „Fără Penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: "Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării."

Iniţiativa Fără Penali în funcţii publice a strâns peste 1 milion de semnături. 950.000 de semnături au fost depuse la Parlament, dintre care 830.000 validate de către primării.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne